Ministrul Grindeanu, despre o grevă la Metrorex: N-am temeri că nu vom închide acest conflict
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat marţi, despre o grevă la Metrorex, că el este optimist şi optimismul vine inclusiv din această dimineaţă că se vor găsi soluţii, astfel încât să fie evitată această grevă şi ca toate cerinţele sindicatelor să aibă sustenabilitate.
”Sunt negocieri în acest moment între conducere, între patronat cum ar veni şi sindicate. Eu sunt optimist. Optimismul vine inclusiv din această dimineaţă că se vor găsi soluţii, astfel încât să fie evitată această grevă şi ca toate cerinţele sindicatelor să aibă sustenabilitate”, a declarat Grindeanu.
”Putem să cerem foarte multe lucruri, dar dacă nu stă în picioare economic acea cerinţă, sigur că patronatul vine şi spune că nu se poate”, a completat Sorin Grindeanu.
Ministrul a arătat că s-a întâlnit cu sindicatele din Metrorex. ”Dar, eu m-am întâlnit cu sindicatele, secretarul de stat responsabil s-a întâlnit cu sindicatele de două, trei ori şi cu conducerea.. Sunt optimist. Deci n-am temeri că nu vom închide acest conflict”, a completat el.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x