Ministrul Lucia Varga: În Munții Sebeșului se fură cu acte
Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, a spus, la finalul unui control privind tăierile ilegale de pădure din Munţii Sebeşului, în Alba, că nu s-a gândit că "e chiar atât de gravă situaţia" şi că este vorba, în unele cazuri, de "furt cu acte" şi sprijin de la autorităţi.
Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, a participat, joi, în urma solicitării prefectului de Alba, Gheorghe Feneşer , la un control privind tăierile ilegale de pădure din Munţii Sebeşului, iar în cadrul acestuia a inspectat mai multe zone unde se exploatează lemn.
Echipa de control, din care au făcut parte şi inspectori silvici, a descoperit zone în care arborii erau tăiaţi ilegal şi utilajele erau abandonate sau alte zone în care buştenii erau aruncaţi în cursuri de apă.
"Am avut informaţii că e rău, dar nu m-am gândit că este chiar atât de gravă situaţia (…) Din păcate, asistăm la o distrugere, eu zic cu bună ştiinţă, a pădurilor din Alba şi eu, personal, vreau să facem un cadru legislativ cât mai bun, să întărim controlul astfel încât să punem ordine în pădurile din ţară şi din Alba", a spus Lucia Varga, în timpul controlului.
Ministrul a anunţat că va detaşa personal din cadrul ministerului sau din alte judeţe pentru a verifica în amănunt situaţia din Alba.
"Domnul prefect mi-a solicitat să vin să văd la faţa locului realitatea, mi-a solicitat sprijin, pentru că, vedeţi şi dumneavoastră, sunt fenomene de amploare, nu pot fi verificate numai cu personalul din Alba, de aceea vom detaşa personal de la minister şi din ţară pentru a verifica în amănunt ce se întâmplă aici şi în alte locuri, din păcate, pentru că inclusiv în zona Munţilor Apuseni, în zona judeţului Alba, am auzit că sunt fenomene similare", a spus Varga.
Ministrul a vorbit şi de faptul că în unele cazuri tăierile şi transporturile ilegale de lemn se fac "cu acte" şi cu sprijinul autorităţilor.
"Paradoxal, se pare că transporturile se fac totuşi cu acte. Putem spune că asistăm la furt inclusiv cu acte. Ce înseamnă furt cu acte? Au sprijin de pe la autorităţi, pentru că au acte de transport al masei lemnoase, după părerea mea, puse sub semnul întrebării, aceste acte. Şi, de aceea, începând de astăzi, ITRSV-ul va veni aici şi personal din ţară pentru a verifica inclusiv din punctul de vedere al documentelor ce se întâmplă aici. Am şi eu informaţii că sunt depăşite cu mult amenajamentele, prevederile din amenajamente şi trebuie să vedem, cei vinovaţi în primul rând să li se facă dosare penale, dacă se constată infracţiuni, iar cei care sunt implicaţi, pentru că mi-e greu să cred că aceste distrugeri au fost făcute fără implicarea unor autorităţi,...", a spus Varga.
Ea a adăugat că autorităţi înseamnă chiar unii angajaţi ai ocoalelor private, care ar fi trebuit să păzească pădurea.
"Au fost cazuri în care în pădure s-au găsit marcaţi arbori cu ciocane false, situaţii în care, când au făcut verificările cei de la inspectoratele silvice, au închis ochii, de aceea trebuie să aducem personal din alte zone, să facem verificări încrucişate, pentru că se pare că aici există, aşa, un fel de frăţie locală şi adevărul nu iese la suprafaţă şi din cauza acestei cârdăşii între autorităţi", a afirmat Lucia Varga.
Ea a spus că în toate cazurile în care se vor descoperi nereguli va cere să fie întocmite dosare penale astfel încât vinovaţii să fie pedepsiţi.