Ministrul Mediului: 16 transporturi de deșeuri ilegale din Germania, Austria și Ungaria au fost oprite la graniță

| 18 iul, 11:27

Autoritățile române au reușit să oprească la graniță 16 transporturi de deșeuri ilegale din Germania, Austria și Ungaria, care ar fi trebuit să ajungă la mai mulți agenți comerciali din România, a declarat, luni, ministrul Mediului, Cristiana Pașca Palmer.

"E o bună realizare a autorităților, pentru că am reușit să stopăm 16 transporturi, nu din Italia, ci din Germania, Austria și Ungaria. Cele mai multe din Germania. A fost o surpriză pentru noi. Au fost 16 transporturi, aproape 300 de tone de deșeuri ilegale care s-au încercat să se introducă în țară, sub codul de deșeu verde, deșeu valorificabil, dar de fapt printr-o colaborare foarte bună pe care am solicitat-o între Garda Națională de Mediu și autoritățile vamale, transporturile au fost oprite, au fost verificate și s-a văzut că, de fapt, în acei peleți nu era ceea ce era declarat în hârtii", a spus Palmer, la Digi FM.

Ea a precizat că aceste transporturi ar fi trebuit să ajungă la câțiva operatori economici români, însă a refuzat să îi nominalizeze.

"În diverse zone din țară (ar fi trebuit să ajungă — n.r.), în sud-est în special, dar cam 40% dintre ele mergeau la un singur operator. Acolo am trimis garda în control, s-a dovedit că există ilegalități și că era deja un "pattern" de a se proceda așa și am solicitat o anchetă penală", a susținut oficialul guvernamental.

Palmer a admis că este vorba de o afacere ilegală cu ramificații în Europa.

"Legislația românească permite importul de deșeu, dar strict de deșeuri care pot fi valorificabile, adică reciclate. Nu se poate prin legislația românească sau prin cea europeană importa un deșeu care să fie eliminat, adică depozitat pe groapa de gunoi. Ori aici, sub pretextul că este un deșeu valorificabil, de fapt se importau deșeuri care să ajungă la groapa de gunoi", a adăugat ea.

Totodată, ministrul Mediului a mai spus că în aceste transporturi se aflau inclusiv deșeuri periculoase.

"În unele cazuri erau și deșeuri periculoase. Nu erau deșeuri curate, ci un amestec de deșeuri valorificabile, dar și alte tipuri de deșeuri. Colegii spuneau că, atunci când s-au deschis acele camioane, era un miros înțepător absolut irespirabil și vă dați seama că toate aceste lucruri ar fi ajuns pe o groapă de gunoi, iar noi suntem oricum depășiți cu situația gropilor de gunoi", a susținut Cristiana Pașca Palmer.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ