Ministrul Odobescu a vorbit cu ambasadorii din UE despre aderarea României la Schengen

| 29 sep, 18:56

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu a subliniat, vineri, "determinarea" României de a continua demersurile în vederea identificării unei soluţii în ceea ce priveşte dosarul aderării României la Spaţiul Schengen, evidenţiind, totodată, contribuţia ţării noastre la consolidarea securităţii Uniunii Europene şi la promovarea de mecanisme eficiente pentru gestionarea migraţiei ilegale.

 

Ea a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti, eveniment organizat de Ambasada Spaniei în România, ţară care deţine Preşedinţia Consiliului UE, a informat MAE.
Şefa diplomaţiei române şi ambasadorii au abordat principalele teme ale agendei europene, precum sprijinul pentru Ucraina, procesul de pregătire a noii Agende Strategice, avansarea extinderii UE, evoluţiile privind migraţia, revizuirea bugetului european.
Odobescu a reiterat, în contextul agresiunii ilegale şi nejustificate a Rusiei împotriva Ucrainei, angajamentul concret şi multidimensional al României pentru susţinerea ţării vecine, accentuând importanţa continuării acordării unui sprijin substanţial din partea Uniunii Europene.
De asemenea, ministrul a subliniat nevoia acordării de sprijin european consistent pentru Republica Moldova, în vederea consolidării rezilienţei sale. Luminiţa Odobescu a pledat pentru adoptarea deciziei de deschidere a negocierilor de aderare la UE pentru Ucraina şi Republica Moldova până la finalul acestui an.
Ministerul Afacerilor Externe a mai punctat că România susţine, totodată, statele din Balcanii de Vest pentru avansarea procesului lor de aderare la UE.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ