Ministrul Odobescu a vorbit despre situaţia din Israel şi Gaza şi despre susţinerea Ucrainei, la CAE

| 14 noi, 19:15

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a participat, luni, la reuniunea şefilor de diplomaţii din statele membre ale Uniunii Europene - Consiliul Afaceri Externe (CAE), care s-a desfăşurat la Bruxelles, context în care a vorbit despre situaţia din Israel şi Fâşia Gaza şi despre susţinerea Ucrainei.

 

Cu privire la situaţia din Israel şi Gaza, ministrul român a reiterat condamnarea atacurilor teroriste ale Hamas, precum şi sprijinul ferm pentru dreptul Israelului la autoapărare, în linie cu dreptul umanitar internaţional, relatează un comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
De asemenea, ministrul Odobescu a exprimat regretul pentru numărul mare de victime civile şi pentru agravarea situaţiei umanitare. Ea a subliniat şi sprijinul pentru eforturile în vederea furnizării de asistenţă umanitară şi a salutat adoptarea declaraţiei UE privind pauzele umanitare zilnice în Gaza, din 12 noiembrie, care reprezintă un semn al unităţii UE.
Oficialul român a informat cu privire la evacuările din Gaza ale cetăţenilor români care au dorit să părăsească această regiune şi a familiilor acestora, subliniind importanţa coordonării consulare. De asemenea, a pledat pentru continuarea coordonării în cadrul UE, la nivel regional şi global, în special cu SUA, cu obiectivul prevenirii extinderii conflictului în regiune. Ministrul Odobescu a evidenţiat importanţa ca UE să se implice în restabilirea orizontului politic pentru soluţionarea crizei şi revenirea la soluţia celor două state, singura garanţie pentru securitatea şi stabilitatea în regiune.
Pe tema agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, miniştrii de externe din statele UE au avut un schimb de opinii privind ultimele evoluţii din regiune şi sprijinul Uniunii pentru Ucraina. Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a avut o intervenţie prin video-conferinţă, menţionează comunicatul MAE.
Luminiţa Odobescu a arătat că, "în condiţiile în care Rusia se pregăteşte pentru un război pe termen lung, UE trebuie să confirme că sprijină ferm Ucraina atât timp cât va fi necesar", iar în acest sens este necesară finalizarea unui pachet cuprinzător pentru Ucraina, care să fie adoptat cu ocazia Consiliului European din decembrie 2023.
Acest pachet ar trebui să includă sprijin macrofinanciar pentru susţinerea Ucrainei, inclusiv în cadrul Instrumentului European pentru Pace/EPF, noi sancţiuni la adresa Rusiei, adoptarea angajamentelor de securitate ale UE în sprijinul Ucrainei, precum şi acordul liderilor pentru deschiderea negocierilor de aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova la UE. În context, ministrul român a salutat recomandarea Comisiei Europene adresată Consiliului UE de deschidere a negocierilor de aderare cu Ucraina şi R. Moldova, precum şi evaluarea pozitivă privind progresele decisive obţinute pe calea reformelor de către cele două state, inclusă în Pachetul privind Extinderea UE 2023. Totodată, Odobescu a evidenţiat importanţa continuării eforturilor diplomatice pentru mobilizarea sprijinului global pentru Formula de Pace.
În ceea ce priveşte relaţiile Armenia-Azerbaidjan, ministrul Luminiţa Odobescu a menţionat contactele recente avute de partea română atât cu Armenia (consultări politice cu ministrul adjunct de Externe la Bucureşti, 30 octombrie), cât şi cu Azerbaidjan (vizita ministrului azer de Externe la Bucureşti, 6 noiembrie). Ea a prezentat omologilor europeni principalele concluzii rezultate în urma acestor discuţii de nivel înalt, evidenţiind angajamentul exprimat de ambele părţi pentru implicarea în procesul de pace. Ministrul român a exprimat susţinere pentru măsuri de sprijin ale UE pentru Armenia, în plan umanitar, politic şi economic. În acelaşi timp, a pledat în favoarea unei abordări echilibrate şi constructive a UE, pentru a proteja rolul său de mediator, prin eforturile preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, mai evidenţiază sursa citată.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ