Ministrul Rovana Plumb: Exploatarea gazelor de şişt nu prezintă niciun fel de risc

| 09 iul, 2013

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, susţine că nu există "niciun fel de risc" pentru mediu şi pentru sănătatea oamenilor în cazul explorării gazelor de şist şi că "poziţiile" exprimate de vasluieni în dezbaterile publice sunt "în procent de 99,9% legate de exploatarea gazelor de şist, nu de explorare"

Rovana Plumb a declarat, marţi, la Vaslui, că a luat la cunoştinţă problemele ridicate de vasluieni în urma dezbaterilor publice privind exploatarea gazelor de şist în trei localităţi din judeţ, urmând să primească răspunsuri în perioada imediat următoare.

"Am urmărit cu mare atenţie, chiar dacă nu am fost prezentă la Vaslui, modul în care s-au derulat dezbaterile publice în cele trei comunităţi locale, Găgeşti, Băceşti şi Pungeşti, însă au fost reprezentanţii Ministerului Mediului. Este firesc să fie puncte de vedere diferite, iar noi le-am preluat pentru a li se răspunde cetăţenilor în cadrul şedinţelor Comisiei de Analiză Tehnică din cadrul Agenţiei de Protecţie a Mediului Vaslui. Suntem prima ţară din Uniunea Europeană care, inclusiv pentru explorare, am solicitat evaluare de impact asupra mediului, în baza unei proceduri, care presupune şi aceste dezbateri publice. În momentul de faţă, nu discutăm decât de un raport de mediu pentru explorarea gazelor de şist, şi nu de exploatare. Reţin din dezbaterile publice că, în proporţie de 99,9 la sută, poziţiile exprimate au fost cele legate de exploatare şi nu de explorare. Desigur, voi avea radiografia întreagă a tuturor punctelor de vedere şi răspunsurilor pe care Ministerul Mediului le va da către cei care au punctat aceste lucruri", a declarat Rovana Plumb.

Ministrul Mediului a susţinut că nu există niciun fel de risc pentru populaţie privind explorarea gazelor de şist.

"În ceea ce priveşte explorarea, se folosesc tehnologii convenţionale pe care România le utilizează de peste 100 de ani. Nu există niciun fel de risc pentru cetăţeni din punct de vedere al mediului sau al sănătăţii acestora. Noi, cu toată responsabilitatea, am judecat acest lucru. Dar, România are nevoie de independenţă şi securitate energetică, şi aici mă refer la cetăţeni. În calitate de ministru, mă voi asigura că sunt respectate cele mai înalte standarde din punct de vedere al protecţiei mediului", a adăugat ministrul Rovana Plumb.

Legat de exploatarea gazelor de şist, ministrul Mediului a spus că această etapă presupune alte standarde şi se va putea vorbi despre acest lucru abia peste cinci ani.

"După perioada de explorare, urmează o a doua fază, după aproape cinci ani, cea de exploatare. În această etapă, procedurile în ceea ce priveşte respectarea standardelor de mediu sunt diferite de faza de explorare. Acolo se impun mai multe tipuri de studii. Dar, nu putem să vorbim în momentul de faţă despre exploatare atâta timp cât nu ştim dacă acest tip de resursă (n.r. - gaze de şist) există în zona judeţului Vaslui", a spus Rovana Plumb.

Rovana Plumb a fost prezentă, marţi, la Vaslui, pentru a semna proiectul de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă, canalizare şi a staţiilor de epurare din oraşele Vaslui, Bârlad, Huşi şi Negreşti, în valoare de 104 milioane de euro şi de care vor beneficia peste 180.000 de locuitori ai judeţului Vaslui.

Dezbateri publice asupra raportului de mediu pe tema amplasării sondelor de explorare a gazelor de şist în zone din judeţul Vaslui au avut loc, la începutul lunii iulie, la Băceşti şi Pungeşti, unde discuţiile au fost calme, în timp ce la Găgeşti unii localnici au avut obiecţii, deşi nu citiseră documentul.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ