Ministrul Sănătăţii: ”Sunt cadre medicale infectate la nivelul fiecărui judeţ!”
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri, că sunt cadre medicale infectate la nivelul fiecărui judeţ, însă nu a precizat exact numărul celor testate pozitiv cu COVID-19 în judeţul Sibiu.
"Sunt cadre medicale infectate la nivelul fiecărui judeţ. Fiecare cadru medical, în pregătirea lui, în asumarea lui are şi acest risc. Noi trebuie să ne gândim că venim din anumite judeţe: Suceava, unde în momentul acesta avem peste 150 de cadre medicale infectate. (...) Este o meserie în care există şi acest risc. Atâta timp cât ne asumăm să facem o meserie, recomand în continuare colegilor mei, fiind şi eu chirurg, să respectăm şi nişte precauţii. Aceste infectări vin într-un context în care, din abnegaţia cu care ne facem meseria, poate la un moment dat, omitem ceva. Am o rugăminte: aveţi grijă de voi, pentru a avea grijă şi de ceilalţi! Sunt şi mă repet, cadre medicale în toate judeţele care sunt infectate. (...) Nu vreau să ne gândim să ne protejăm pe noi ca şi cadre medicale. Avem de protejat un întreg sistem sanitar, avem de protejat o întreagă populaţie a României", a precizat ministrul Nelu Tătaru.
Potrivit sursei citate, în judeţul Sibiu există 72 de persoane infectate cu COVID-19, printre care şi cadre medicale. Ministrul Tătaru nu a spus câte cadre medicale sunt infectate la Sibiu, el menţionând doar că "este un număr mic".
Ministrul Nelu Tătaru spune că este foarte important să nu apară cazuri "critice, grave".
"Noi trebuie să ne gândim că este o pandemie în care vom avea cazuri pozitive şi personal medical şi personal nemedical. Totul e ca aceste cazuri să fie uşoare, asimptomatice sau cu o simptomatologie medie. Nu trebuie să fie cazuri critice, grave, care să sufoce un sistem sanitar sau să încărcăm acele secţii de Terapie Intensivă", a mai adăugat ministrul Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, vicepremierul Raluca Turcan şi prefectul judeţului Sibiu, Mircea Creţu, au discutat miercuri, în sediul Prefecturii, despre măsurile luate pentru a ţine sub control epidemia de COVID-19. Nelu Tătaru a anunţat că urmează să viziteze şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, unde sunt trataţi pacienţii infectaţi cu noul coronavirus.
loading...
Ştirile orei
Cine este cel pe care Elena Lasconi îl acuză de presiuni ca ea să se retragă din cursa prezidenţială
14 noi, 18:35
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x