Ministrul Stroe a dispus cercetarea disciplinară a şefului Poliţiei Gorj, Viorel Caragea

| 07 iul, 2013

Ministrul de Interne Radu Stroe a dispus cercetarea prealabilă disciplinară a şefului Poliţiei Gorj, Viorel Caragea, la adresa căruia au existat plângeri din partea unui om de afaceri. Caragea spune însă că nu a primit nicio înştiinţare şi nicio dispoziţie din partea conducerii MAI.

"Corpul de control al ministrului Afacerilor Interne a finalizat controlul derulat la IPJ Gorj, în urma sesizărilor cuprinse în memoriul adresat ministrului Radu Stroe la data de 17 iunie 2013. În urma prezentării concluziilor Corpului de control, ministrul Afacerilor Interne a dispus cercetarea prealabilă disciplinară a şefului IPJ Gorj, comisar-şef Viorel Salvador Caragea. Cercetarea disciplinară va fi realizată de către Consiliul superior de disciplină al Inspectoratului General al Poliţiei Române", potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Reprezentanţii MAI menţionează că, în conformitate cu prevederile Statutului poliţistului, sancţiunea disciplinară se aplică numai după cercetarea prealabilă şi după consultarea consiliilor de disciplină.

Contactat, duminică, de corespondentul MEDIAFAX, şeful Poliţiei Gorj, comisar-şef Viorel Salvador Caragea, a spus că nu a primit nicio înştiinţare şi nicio dispoziţie din partea conducerii MAI, iar în aceste condiţii nu poate face niciun comentariu.

Ministrul Radu Stroe a dispus, în 18 iunie, un control la Poliţia Judeţeană Gorj, după ce omul de afaceri gorjean Mihai Râmescu a trimis un memoriu în care s-a plâns că, de mai multă vreme, firmele sale ar fi ţinta unor verificări repetate ale poliţiştilor, la solicitarea expresă a şefului Poliţiei Gorj, Viorel Salvador Caragea.

Ofiţerul ar fi vrut astfel să se răzbune pentru faptul că Râmescu, care este proprietar al unei brutării, l-ar fi refuzat atunci când i-a propus un parteneriat între Inspectoratul de Poliţie şi brutărie. De atunci, firmele lui Mihai Râmescu ar fi făcut obiectul unor verificări succesive, iar omul de afaceri s-ar fi ales cu mai multe dosare de cercetare. Ca urmare, în iunie, bărbatul a intrat în greva foamei şi a ieşit în stradă, împreună cu 200 de angajaţi ai săi.

Potrivit unor suurse din MAI, după ce a citit memoriul semnat de Mihai Râmescu, ministrul Radu Stroe a cerut Corpului de Control să plece la Gorj, mai ales că, referitor la protestele repetate ale bărbatului, comisarul-şef Caragea nu a formulat niciun punct de vedere.

Caragea a mai făcut obiectul a două controale, unul dispus tot de Radu Stroe şi un altul solicitat de şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, au precizat sursele citate. La începutul acestui an, mai mulţi poliţişti au sesizat conducerii Ministerului Afacerilor Interne abateri care ar fi fost comise de şeful IPJ Gorj. În urma verificării, Viorel Salvador Caragea a primit un avertisment.

Şeful IPJ Gorj a fost verificat şi de Corpul de Control al Poliţiei Române, după ce unul dintre adjuncţii săi, Ion Voinescu, a reclamat faptul că, din răzbunare, Caragea i-a dat, în urma evaluării profesionale, calificativul "satisfăcător", au mai spus sursele citate.

Ion Voinescu l-a acuzat pe Viorel Caragea de abuzuri şi presiuni, trimiţând la Ministerul de Interne, de la începutul acestui an, trei rapoarte în acest sens, în timp ce Caragea a susţinut că faptele sesizate de Voinescu au fost deja verificate de procurori.

Voinescu declara pentru corespondentul MEDIAFAX că primul raport care vizează actvitatea lui Caragea a fost trimis la Bucureşti în luna ianuarie, fiind reclamate abuzuri şi presiuni, însă nu i s-a răspuns.

El a mai depus un raport în luna martie, însă nici de această dată nu i s-a răspuns, iar în luna iunie, după ce o echipă a Corpului de control al ministrului s-a deplasat la Târgu Jiu pentru a-l verifica pe şeful IPJ Gorj, Voinescu a înaintat MAI un al treilea raport.

Ion Voinescu a afirmat că în raportul respectiv, care are patru pagini, a denunţat limbajul neadecvat pe care îl foloseşte Caragea cu subordonaţii săi, dar şi cu persoanele anchetate penal.

Voinescu a mai spus că şeful IPJ Gorj i-a făcut plângere la Parchetul Curţii de Apel Craiova pentru a-i "păta" CV-ul, iar recent l-a trimis în concediu de odihnă obligatoriu.

"În 4 iunie am făcut raport să trec în rezervă, dar pe 17 mi-a făcut ordin de serviciu ca să intru în concediu de odihnă şi mi-a cerut imperativ să părăsesc unitatea. În tot acest timp am fost la serviciu, am semnat documente, iar în 14 iunie am fost nevoit să merg la Craiova la Parchet, unde m-a reclamat cu o chestiune veche din 2002 şi în care nu sunt implicat", declara comisarul şef Ion Voinescu.

De la 1 iulie, Voinescu s-a pensionat.

La rândul său, şeful IPJ Gorj, comisarul-şef Viorel Salvador Caragea, declara pentru corespondentul MEDIAFAX că faptele sesizate de Ion Voinescu în raportul înaintat Corpului de Control au fost verificate deja de către procurori, precizând că în ultimii ani a fost reclamat la Parchetul Curţii de Apel Craiova de mai mulţi ofiţeri, însă dosarele au fost închise după ce s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Viorel Caragea este şef al IPJ Gorj din iulie 2009, anterior el fiind adjunct al instituţiei, precum şi al Poliţiei Târgu Jiu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ