Ministrul Toader a prezentat modificările aduse ordonanței de urgență 7, privind justiția

| 05 mar, 15:47

Ministrul Justiției Tudorel Toader a prezentat marți modificările care au fost aduse ordonanței de modificare a OUG 7, privind legile justiției, în ciuda avizului negativ care a fost dat de CSM.

Sinteza declarațiilor:

- Guvernul a adoptat OUG pentru modificări la legile justiției. Cele 3 legi ale justiției, dacă este să mă exprim într-o formulă mai accesbilă, modificări la ordonanța 7 care la rândul ei a adus modificări la legile justiției.

- Doamna prim ministru a avut o întrevedere cu reprezentanți ai CSM și magistraților, președinta asociației magistraților din România, președinta asociației procurorilor din România, șeful Inspecției Judiciare.

Ascultând argumentele și contraargumentele, văzând reacțiile din societatea civilă, la respectiva întrevedere au fost convenite următoarele 5 modificări.

- În primul rând abrogarea prevederilor art. 54, adică se revine la reglementarea anterioară, în sensul că procurorii de rang înalt pot deveni doar procurorii. Avizul consultativ va fi emis în continuare de secția de procurori din CSM.

- A doua modificare. Abrogarea unui aliniat din art. 57 care interzicea delegările în funcțiile de rang înalt.

- A 3-a modificare, renunțarea la motivul pentru care putea fi pierdută calitatea de magistrat, dacă se pierdea ceea ce se numește buna reputație.

- A 4-a modificare vine din direcția specialiștilor din informatică, IT-iști, care au invicat că deși prestează activități similare, primesc o salarizare diferită. Modificarea constă în faptul că IT-iștii vor avea același grad de salarizare pentru că sunt specialiști în domeniu.

- A 5-a modificare, ca propunere de la Inspecția Judiciară. Eu ca ministru să pot începe cercetarea displiniară fără să fiu subiect al cercetării disciplinării. Este vorba despre o corelare legislativă.

- Proiectul de ordonanță a fost postat pe pagina de internet a Ministerului Justiției, a fost transmis la CSM.

- Consider că cele 5 modificări reprezintă un pas semnificativ pentru realizarea opțiunilor exprimate de către magistrați.

- În cadrul ședinței, ministrul Muncii care este iarăși de corelare, o propunere care pe de o parte are impact financiar, pe de altă parte se referă la competențele ministerului Afacerilor Interne. În ce constă. La nivelul secției speciale de anchetare a infracțiunilor din justiție sunt necesare ca și la DNA, ca și la DIICOT, specialiști. Că sunt specialiști în fraude financiare, că sunt specialiști experți în alte domenii de care instanța judiciară și procurorii au nevoie. În reglementare era o diferențiere nejustificată între specialiștii cu același profil profesional cu aceleași competențe de la DNA, DIICOT, față de cei de la Secția Specială cum ar fi specialiștii care sunt preluați de la ANAF.

- În ce constă propunerea, în asigurarea unei salarizări unitare pentru specialiștii cu același profil profesional, indiferent dacă lucrează și vor lucra la DNA, DIICOT sau secția specială.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că, în şedinţa de Guvern de marţi, se vor adopta modificările propuse la OUG 7/2019.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ, marţi, proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care sunt modificate unele prevederi din OUG 7/2019

Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care se modifică prevederi din OUG 7/2019.

Potrivit preambulului proiectului, modificările sunt necesare ca urmare a reacţiilor “negative în ceea ce priveşte anumite soluţii legislative” cuprinse în OUG 7/2019 şi “constatând că în prezent aceste nemulţumiri ale unor membri ai corpului magistraţilor afectează funcţionarea optimă a instanţelor judecătoreşti şi a Parchetelor de pe lângă acestea şi generează pericolul de dezbinare a societăţii”.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ