Ministrul Transporturilor: Termenul de plată pentru CFR Marfă rămâne 14 octombrie

| 10 oct, 2013

Termenul limită de plată de către cumpărător a sumei de 170 milioane euro pentru preluarea a 51% din acţiunile CFR Marfă rămâne 14 octombrie, dată după care Ministerul Transporturilor va anunţa cum va fi finalizată procedura de privatizare, a declarat ministrul de resort, Ramona Mănescu.

Ea a precizat că va avea, joi, o discuţie cu premierul Victor Ponta pe această temă.

Ministrul a arătat totodată că proiectul de hotărâre prin care termenul de finalizare a privatizării era prelungit a fost promovat de către secretarul de stat Cristian Ghibu, dar nu s-a aflat pe agenda şedinţei de miercuri a Guvernului astfel că "nu a putut fi promovat".

"Nu există nicio acţiune în instanţă, suntem în termenii contractului, cum a fost şi până acum", a adăugat Mănescu.

Hotărârea de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfă a fost publicată pe 14 august în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a transferului de proprietate fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv 13 octombrie.

În şedinţa de miercuri, Guvernul nu a discutat un proiect elaborat de Ministerul Transporturilor pentru prelungirea până la 20 decembrie a datei limită pentru privatizarea CFR Marfă, astfel că, în lipsa unei alte decizii, Grup Feroviar Român ar trebui să achite în următoarele zile încă 170 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

Gruia Stoica, proprietarul GFR, afirmă că "nu are nicio treabă" cu hotărârea de guvern prin care data limită pentru finalizarea privatizării CFR Marfă a fost fixată pentru 13 octombrie şi va analiza varianta de a-şi recupera cel puţin costurile avute până acum dacă Transporturile nu obţin amânarea.

"Noi suntem pregătiţi să plătim diferenţa de sumă în condiţiile în care vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţiile asumate, adică obligaţiile suspensive fără de care nu se poate închide contractul, implicit avizul de la Consiliul Concurenţei sau, după caz, Comisia Europeană. GFR, ca şi cumpărător, nu are nicio treabă cu HG-ul, vânzătorul trebuie să facă demersurile necesare pentru prelungirea termenului de privatizare în baza contractului semnat între părţi. Pâna în prezent, eu mi-am îndeplinit toate obligaţiile suspensive, am virat 30 de milioane de euro şi am tratat cu maximă seriozitate acest proces de privatizare pe care vreau să îl duc până la capăt. Dacă vânzătorul nu obţine prelungirea, este problema lui şi ca în orice relaţie contractuală, vom analiza varianta de a ne recupera, cel puţin, costurile avute pe toată perioada privatizării", a declarat omul de afaceri agenţiei MEDIAFAX.

GFR a virat, joi, 90,4 milioane de lei (aproximativ 20 milioane de euro) într-un cont escrow deschis la Banca Transilvania, suma reprezentând 10% din preţul de cumpărare a 51% din acţiunile CFR Marfă deţinute de stat, condiţie prealabilă pentru finalizarea procesului de privatizare. Anterior, GFR a depus o garanţie de 10 milioane euro pentru participarea la privatizare.

Luni, preşedintele Traian Băsescu a declarat că orice om care priveşte la modul în care se desfăşoară procesul de privatizare a CFR Marfă poate considera ca mai devreme sau mai târziu acesta va face obiectul unei anchete.

Marţi, premierul Victor Ponta nu s-a pronunţat legat de prelungirea acestui termen, precizând că va discuta cu ministrul Transporturilor şi va fi decis atunci dacă procedura de privatizare va fi oprită, caz în care statul trebuie să restituie cumpărătorului banii achitaţi până în prezent, sau va fi continuată.

El a justificat însă o eventuală prelungire a termenului de finalizare a privatizării CFR Marfă prin faptul că Guvernul nu ar putea să transfere compania în proprietate privată nici dacă sunt achitaţi acum toţi banii, fără avizul Consiliului Concurenţei.

În luna iunie, GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

Contractul a fost semnat la începutul lunii septembrie, Gruia Stoica declarând atunci că banii vor fi plătiţi după ce Consiliul Concurenţei va emite o decizie privind tranzacţia.

GFR a depus în urmă cu aproximativ două săptămâni la Consiliul Concurenţei notificarea privind achiziţia a 51% din CFR Marfă. Notificarea cuprinde, printre altele, documente legate de companiile implicate în tranzacţie şi piaţa de profil.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat duminică pentru MEDIAFAX că o analiză obişnuită durează maxim 45 de zile dacă notificarea este completă, iar în cazul unei analize mai complicate, termenul legal este de maxim 5 luni.

El a adăugat că instituţia pe care o conduce a solicitat GFR unele completări cu termen de primire în 20 de zile, iar din experienţa Consiliului, după ce notificarea este completă, o analiză durează circa o lună.

CFR Marfă este cea mai mare companie de profil din România, iar GFR principalul competitor.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ