Ministrul Transporturilor vrea să facă angajări pentru locurile vacante

| 26 sep, 2013

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, spune că în instituţia pe care o conduce există o nevoie acută de personal competent şi de oameni "care să şi muncească". Ramona Mănescu intenţionează să organizeze concursuri pentru a face angajări pe locurile vacante.

"La nivelul ministerului intenţionez să angajez oameni competenţi, pentru că, ceea ce am găsit în minister ... au fost foarte multe locuri vacante şi o nevoie foarte mare, o nevoie acută, de personal calificat, competent, de oameni care într-adevăr să şi muncească", a declarat ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, citată de Mediafax.

Ramona Mănescu a arătat că angajările vor fi făcute pe posturi vacante, fiecare direcţie din minister făcând propriile evaluări legate de numărul necesar de angajaţi, în funcţie de volumul de muncă. În prezent, există direcţii în care "dosarele zac pe birouri", pentru că personalul existent nu are timpul fizic să le soluţioneze, potrivit ministrului.

Mănescu a precizat că în perioada următoare vor fi organizate concursuri pentru angajări, dar nu a avansat un număr de oameni care urmează să fie recrutaţi şi nici nu a precizat câte locuri sunt vacante.

Structura organizatorică a Ministerului Transporturilor prevede un număr de maxim 485 de posturi, exclusiv demnitarii şi cele aferente cabinetului ministrului.

Pe de altă parte, ministrul a afirmat că a decis să retragă atribuţiile secretarului de stat Cristian Ghibu.

"Cel puţin pe domeniul pe care îl avea în atribuţii domnul Ghibu, am considerat că am nevoie să lucrez cu oameni care într-adevăr sunt conectaţi, nu numai la nivel naţional, dar şi la nivel internaţional, în problematica aceasta a strategiilor pe care noi vrem să le implementăm: strategia naţională privind modernizarea şi reabilitarea infrastructurii feroviare, în acord cu priorităţile şi obiectivele europene. Eu cred că pentru acest post, pentru această poziţie, este cu adevărat nevoie de oameni care să aibă o gândire strategică, nu doar la nivel naţional, dar şi la nivel european, oameni care să fi lucrat în domeniu, oameni care să poată într-adevăr nu numai să realizeze strategia, dar s-o şi implementeze", a afirmat ea, precizând că deocamdată nu a găsit un inlocuitor pentru acesta.

Mănescu a afirmat că obiectivele sale la conducerea ministerului vizează în primul rând deblocarea proiectelor cu finanţare europeană, unde Transporturile, deşi au beneficat de alocaţii consistente, nu a performat la capitolul absorbţiei.

"Nu cheltuirea banilor în sine reprezintă obiectivul, ci realizarea acelor lucrări de infrastructură, fie că este vorba de infrastructură rutieră, fie că este vorba de infrastructură feroviară. Acele lucrări şi finalizarea lor ne interesează pe noi, cu prioritate, nu să cheltuim banii. Sigur, banii pot fi cheltuiţi bine sau prost, dar în momentul în care finalizezi lucrări de importanţă naţională, de interes public, abia atunci poţi spune că într-adevăr ai îndeplinit nişte obiective", a spus ea.

Mănescu a trimis corpul de control la CFR Marfă, Infrastructură şi Călători, pentru a inventaria problemele existente, şi intenţionează să extindă acţiunea şi la celelalte companii ale ministerului.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ