Minivacanţă pentru bugetari - Guvernul a decis ca ziua de 2 decembrie 2022 să fie zi liberă
Bugetarii vor avea o minivacanţă anul acesta începând de miercuri, 30 noiembrie şi până duminică 4 decembrie, după ce Guvernul a decis ca ziua de vineri 2 decembrie să fie zi liberă, punte între zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie, care sunt sărbători legale, şi zilele de weekend.
”Guvernul a stabilit ca vineri, 2 decembrie 2022, să fie zi liberă pentru salariaţii din instituţiile şi autorităţile publice, având în vedere că aceasta se situează între zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, conform Codului Muncii, şi zile de repaus săptămânal. Decizia de a stabili zilele libere la începutul anului, pentru personalul din sistemul bugetar, a fost luată potrivit Codului Muncii, astfel încât angajatorii şi angajaţii să îşi poată stabili şi previziona zilele libere pentru întregul an”, precizează Ministerul Muncii.
Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii şi nici magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 2 decembrie sau participanţilor în aceste procese.
Potrivit documentului aprobat de Guvern, prin centrala Ministerului Finanţelor se vor efectua operaţiuni de încasări şi plăţi, operaţiuni de plăţi privind serviciul datoriei publice, precum şi eventualele operaţiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului.
De asemenea, unităţile/subdiviziunile administrativ teritoriale care în data de 2 decembrie 2022 au obligaţii de plată scadente la împrumuturile contractate din venituri din privatizare, potrivit scadenţarelor anexate la convenţiile de împrumut, vor lua din timp măsurile necesare în vederea efectuării plăţii sumelor scadente.
Pentru recuperarea zilei libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 decembrie 2022, potrivit planificărilor stabilite.
Tag-uri:
Guvern, ministru finante
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x