MINUNE! Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea preotului Justin Pârvu a izvorât şiroaie de MIR

| 27 iul, 2014

Unul din cei mai mari duhovnici ai României, Justin Pârvu, şi-a trăit ultimii ani din viaţă ca stareţ al mănăstirii Petru Vodă. La începutul anului icoana Maicii Domnului, din biserica Mănăstirii noastre, Paltin Petru Vodă, a izvorât şiroaie de mir.

Icoana Maicii Domnului, din biserica Mănăstirii noastre, Paltin Petru Vodă, a izvorât şiroaie de mir, cu o mireasmă atât de puternică încât se putea simţi mirosul de mir atât în toată biserica, cât şi afară, în jurul bisericii.

Această icoană este copie după originalul icoanei făcătoare de minuni, Axion Estin, din Sf. Munte Athos, icoană pictată prin osteneala, dragostea şi sârguinţa Părinţilor români din Sf. Munte şi dăruită spre mângâiere maicilor din mănăstirea Paltin Petru Vodă, pentru a alina durerea pierderii marelui nostru duhovnic, Părintele Justin Pârvu şi spre a ne fi sprijin şi povăţuitoare tainică spre mântuire, conform revistei „Atitudini”, publicaţie a Mănăstirii Petru Vodă.

Citeşte şi: Profeţia preotului Justin Pârvu: Mai aveţi o lună de linişte! Urmează URGIA

Parintele arhimandrit Justin Parvu a trecut la cele vesnice pe 16 iunie 2013.

Parintele Justin Parvu este unul dintre cei mai mari duhovnici ai tarii noastre. Parintele Iustin s-a nascut la data de 10 februarie 1919, in satul Poiana Largului, comuna Calugareni, judetul Neamt, fiind cunoscut ca mare duhovnic si staret la Manastirea Petru Voda, conform crestinortodox.ro.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

8 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
27 iul, 2014
Preafericitul Daniel
Comunicat public din partea Patriarhiei Române

Dragi credincioşi, sunt Preafericirea Mea Daniel şi în calitate de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române vă înştiinţez că suntem în pragul colapsului: ţara noastră a rămas fără resurse de ċăċáŧ!

Din cauza sărbatorilor ortodoxe din ultimele săptămâni, rezerva de ċăċáŧ a României a fost epuizată. Deşi existau câteva diferenţe de opinie între membrii Sfântului Sinod, când a fost vorba de mâncat ċăċáŧ, cu toţii au ajuns la un consens şi nimeni nu a mai ţinut cont de funcţie, vârstă şi simpatii, toţi aceştia trecând direct la înfulecat.

Trist este faptul că majoritatea credincioşilor nu s-au mulţumit sa consume ċăċáŧ în timpul slujbelor, ci şi-au luat si câte doi saci pentru acasă. Absolut toţi enoriaşii au mâncat ċăċáŧ în timpul slujbelor, în timpul discuţiilor de pe marginea străzii şi chiar alături de familiile lor, la chermeze, nunţi, botezuri sau cumetrii.

Pasiunea pentru consumul de ċăċáŧ s-a răspândit rapid, astfel că o multitudine de preoţi, diaconi, călugari, episcopi si mitropoliţi s-au apucat, la rândul lor, să mănânce ċăċáŧ. Din păcate pentru ei, zăcămintele de ċăċáŧ ale României au fost epuizate, astfel că doar printr-o minune va mai fi descoperit vreun zăcământ de ċăċáŧ care încă n-a fost consumat în această ţară. În acest mod se poate explica de ce, în ultima perioadă, foarte mulţi credincioşi au început să mănânce ċăċáŧ în afara ţării, chiar si prin moschei, sinagogi si temple.

Cu sufletul plin de speranţa că vom identifica un nou zăcământ de ċăċáŧ pe teritoriul ţării noastre, astfel încât să nu fie nevoie sa apelăm la importuri şi gândindu-ne cu evlavie la Bântuitorul nostru Iisus, vă spun „Fiţi binecuvântaţi, fiilor”. Doamne ajută!
27 iul, 2014
Simedru
Domnule Laurentiu Panait, sunt foarte multumit, cand citesc aceste articole, care descriu aceste "Minuni", mai ales ca si eu am avut "un soc in viata", cand mi-am dat seama ca sunt "un sfant", dar nu unul oarecare ca arice "inalt prea sfintit", ci unul csre poste fsce minuni! Am citit si eu, despre minunile facute de "Sfantul Ardealului", Arsenie Boca, iar cand am ajuns la descrierea "minunii", ca putea duce flacara de la o lumanare la alta cu degetul, ce sa spun, ma pus Dracu sa incerc si eu minunea! Asa ca m-am pregatit "sufleteste", sa nu fiu inteles gresit, nu cu "sute de matanii, post nedgru si rugaciuni pioase", ci cu "2 lumanari, o cutie de chibrituri, si un paharel de spirt(alcool dublu rafinat de 96º, si am purces la treaba! Am aprins laic prima lumanare, folosind chibriturile, ca nu am avut la dispozitie, Focul Sfant de la Biserica Sfantului Mormant, din sambata Pastilor Ortodoxe, AM BAGAT DEGETUL IN PAHARUL CU SPIRT, SA DEZINFECTEZ DEGETUL, CA SA NU INFECTEZ, DOAMNE FERESTE, MINUNEA, am apropiat degetul de flacara lumanarii, si "Minunea Minunilor", degetul a luat foc, fara sa ma arde, am apropiat degetul de fitilul celei de a 2-ua lumanare, si iar "Minune", am aprins lumanarea cu degetul! In consecinta, va cer ajutorul, ca sa interveniti pe langa Patriarhia BOR, chiar la Prea Fericitul Parinte Patriarh +Daniel, ca sa le explicati "Minunea", ajutanduma astfel in dorinta mea de a fii "canonizat ca sfant", daca se poate "inca din timpul vietii", ca si mie mi-ar sta bine in calendar!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ