Minune în România! Icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni

| 20 mar, 2014

La Rădăşeni există o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni. A ajuns aici purtată de credincioşi în procesiune, pentru a-i izbăvi de secetă, în anul 1921. Cele petrecute atunci au fost preluate de tradiţia locului şi, din generaţie în generaţie, din casă în casă, din familie în familie, istorisirea a ajuns până în vremurile de acum.

De cum ieşim din Fălticeni şi mergem spre vest, după numai câţiva kilometri, intrăm într-o zonă de deal-câmpie rară prin frumuseţea peisajului, ce ne aminteşte de „Dumbrava minunată“, dar şi prin vrednicia celor ce locuiesc în comunele şi satele ce o împânzesc până departe, către obcinele bucovinene. Prima aşezare în drumul nostru este comuna Rădăşeni, conform ziarullumina.ro.

Titlul sfintei icoane este «Această sfântă icoană a Maicii Domnului se numeşte „Portăriţa“». Jos, pe argint, scrie: «Această icoană s-a făcut şi s-a împodobit cu spesele mele: Veniamin Piticariu, 1892. Sfânta icoană este o copie artistică de pe chipul sfintei icoane „Portăriţa“, de la Sfântul Munte Athos, de la Mănăstirea Iviru»“.

Istoria Icoanei

La Mănăstirea Râşca, către sfârşitul veacului al XlX-lea, stăreţea ieroschimonahul Veniamin Piticariu, originar din satul Mihăieşti, situat foarte aproape de Rădăşeni, Dorea să lase în urma sa o icoană pictată la Sfântul Munte. Din osteneala sa şi a obştii a strâns galben după galben, i-a aşezat într-un baston de bambus, gol pe dinăuntru, şi a plecat spre Sfântul Munte. Drumurile erau lungi, nesigure, dar hoţii nu-şi puteau închipui că o adevărată comoară era ascunsă într-un sărăcăcios baston. A luat corabia spre Constantinopol, însă furtuna era cât pe ce să-i înece. Au scăpat cu viaţă, dar bastonul s-a pierdut în mare. Trist şi sărac, monahul s-a dus totuşi la Athos, dar nu a mai putut strânge alţi bani şi, deci, nu şi-a putut împlini dorinţa. La întoarcere, în anul 1891, aşteptând corabia la Istanbul, şi-a văzut bastonul într-o grămadă cu obiecte pescuite din mare, care îşi aşteptau proprietarii. Văzându-l că se interesează de bastonul îmbibat cu apă, stăpânul dughenei din vecinătate i-a spus că-i prea greu toiagul acela spre a-i fi de folos, pentru că a stat prea mult în apă şi, ca atare, nu mai poate fi de ajutor nimănui. La insistenţele monahului, turcul i l-a dat cu mare plăcere, neştiind de galbenii purtaţi în el, taina bastonului rămânându-i ascunsă. Având „comoara“ recuperată, Veniamin Piticariu s-a întors la Athos şi a comandat icoana mult dorită unui vestit pictor de la Schitul Lacu. Revenind în ţară, arhimandritul Veniamin a dăruit icoana mănăstirii sale de metanie.

Minunea de la Rădăşeni

În deceniile care au urmat, „Portăriţa“ de la Râşca a ajutat multor credincioşi, devenind cunoscută în timp ca icoană făcătoare de minuni. De aceea, de câte ori, venea vreme de mare secetă peste satele din împrejurimi, cunoscându-se faima şi ajutorul primit de la icoană de multe ori în trecut, sătenii solicitau ieşirea acesteia în procesiune religioasă. Şi aşa, cu icoana înveşmântată în straie frumoase, purtată în carul cu boi, cu mare alai, format din credincioşi şi preoţi, se oficiau, din sat în sat, slujbe la troiţe, la biserici şi la marginea ogoarelor, pentru dezlegarea norilor şi aducerea ploii dătătoare de belşug.

Aflând despre puterile icoanei, locuitorii Rădăşenilor au cerut ca icoana să fie adusă şi în satul lor năpăstuit de secetă. Aşa că, într-una din zilele lunii mai a anului 1921, preoţii au pornit cu icoana în procesiune de la Râşca spre Rădăşeni. După rugăciunile şi slujbele din sat şi din livezile cu meri, minunea s-a întâmplat, pentru că, spre seară, ploaia a venit peste aşezarea oamenilor ce îşi dovediseră credinţa de nenumărate ori în trecut, dar şi atunci, când îşi puseseră ultimele speranţe în puterile „Portăriţei“.

S-a mai petrecut însă o mare minune: a doua zi, când să se pornească alaiul din loc, de la biserică, unde se oficiase ultima slujbă pentru sat şi se înălţaseră rugăciuni de mulţumire pentru ploaia adusă, icoana nu s-a mai lăsat luată în procesiune. Boii nu au mai putut fi urniţi din loc în niciun chip, până ce nu a fost coborâtă icoana din car. De îndată ce a fost dusă la adăpost în biserică, carul cu boi s-a pornit fără nici o oprelişte. Cât este adevăr şi cât este legendă în această întâmplare, numai Dumnezeu ştie. Cert este că cele petrecute în satul Rădăşeni în luna mai a anului 1921 au fost preluate de tradiţia locului şi, din generaţie în generaţie, din casă în casă, din familie în familie, istorisirea a ajuns până în vremurile de acum.

Despre cele petrecute atunci vorbesc cu bucurie nu numai bătrânii din satul Rădăşeni. Arhimandritul Cleopa Ilie, vestitul părinte misionar, legat sufleteşte de satul Rădăşeni încă din vremea stăreţiei sale la Sihăstria, liturghisitor în biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Rădăşeni, a confirmat deseori, în predicile sale, autenticitatea minunii.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

12 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
25 iul, 2014
Arsenie Boca
► Atunci când Dumnezeu a spus “Să fie lumină !”, cita din Arsenie Boca.
► Se spune că Dumnezeu a făcut Pământul, Soarele, Luna, stelele, plantele, animalele şi omul. Pe Dumnezeu l-a făcut Arsenie Boca. De mai multe ori şi în poziţii diferite.
► Moise a primit Cele 10 Porunci de la Arsenie Boca.
► Când merge la culcare, Bau-Bau se uită în şifonier şi sub pat ca nu cumva Arsenie Boca să fie acolo.
► Arsenie Boca a scris un almanah gastronomic intitulat “Cartea de bukkake”, datorită faptului că iubea credincioşii exact ca sarea-n bukkake. În curând va fi editat un al doilea volum denumit “Bukkake tradiţionale”.
► Atunci când Iisus a înviat, a suferit un preinfarct în momentul în care a auzit că pe Pământ există unul mai tare ca el. Era vorba despre Arsenie Boca.
► Arsenie Boca a fost cel care a creat prima carte de colorat inspirată din mitologia ęvręíąscă. Aceasta este Biblia. În curând va fi lansată şi pe vinil în interpretarea părintelui Maricel Pedofileanul.
► Arsenie Boca ştie ce este lerul despre care cântă Ştefan Hruşcă.
► Arsenie Boca a inventat motorul cu agheasmă.
► Arsenie Boca n-a avut copii, dar el e adevăratul tată al lui Luke Skywalker.
► Arsenie Boca îl vede pe Omul Invizibil.
► Dacă tu ai 10 lei şi Arsenie Boca are 10 lei, Arsenie Boca are mai mulţi bani ca tine.
► Arsenie Boca e atât de tare, încât Chuck Norris şi Superman laolaltă nu-l pot egala.
► Nu există lesbiene, ci doar femei care încă nu l-au cunoscut pe Arsenie Boca.
► Arsenie Boca nu poartă ceas. El decide cât e ora.
► Arsenie Boca a înghiţit odată un borcan de somnifere. L-au facut să clipească.
► Când Arsenie Boca s-a hotărât să fumeze, ţigările au început să se îmbolnăvească de cancer.
► Dacă Arsenie Boca ar fi purtat elice în loc de potcap, s-ar fi numit Arsenie Belişcopter.
05 iul, 2014
Arsenie Boca
Agheasma pe care am băut-o zilele trecute mi-a dat o ęręcţíe nemaiîntâlnită, de au început fraţii de la schitul nostru să mă strige Părintele Trepied. A trebuit sa înnoptez cu fiecare dintre călugari ca să mi se tragă la loc mădularul cel scârbavnic şi aducător de păcat. Dimineaţa, când mă trezeam, îmi luam coşul şi mergeam să culeg castraveţii din fiecare chilie. Un efect secundar a constat în faptul că mi-a aparut acnee pe bųcí. Părintele Papącíơc mi-a spus că numai prin post, rugăciune si abţinere de la pręącųrvíe (cu alţi călugări şi copii) reuşeşti să te vindeci de acneea de pe bųcí şi de toate cele lumeşti. Nu cred ca am să mă pot abţine deoarece ieri mi-a tot dat târcoale maica Ecaterina mişcându-şi ląscív ţâţele.
Doamne ajută !
02 iul, 2014
Preafericitul Daniel
Comunicat public din partea Patriarhiei Române

Dragi credincioşi, sunt Preafericirea Mea Daniel şi în calitate de patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane vă înştiinţez că România este în pragul colapsului: ţara noastră a rămas fără resurse de rahat!

Din cauza sărbatorilor ortodoxe din ultimele săptămâni, rezerva de rahat a României a fost epuizată. Deşi existau câteva diferenţe de opinie între membrii Sfântului Sinod, când a fost vorba de mâncat rahat, cu toţii au ajuns la un consens şi nimeni nu a mai ţinut cont de funcţie, vârstă şi simpatii, toţi aceştia trecând direct la înfulecat.

Trist este faptul că majoritatea credincioşilor nu s-au mulţumit sa consume rahat în timpul slujbelor, ci şi-au luat si câte doi saci pentru acasă. Absolut toţi enoriaşii au mâncat rahat în timpul slujbelor, în timpul discuţiilor de pe marginea străzii şi chiar alături de familiile lor, la chermeze, nunţi, botezuri sau cumetrii.

Pasiunea pentru consumul de rahat s-a răspândit rapid, astfel că o multitudine de preoţi, diaconi, călugari, episcopi si mitropoliţi s-au apucat, la rândul lor, să mănânce rahat. Din păcate pentru ei, zăcămintele de rahat ale României au fost epuizate, astfel că doar printr-o minune va mai fi descoperit vreun zăcământ de rahat care încă n-a fost consumat în această ţară. În acest mod se poate explica de ce, în ultima perioadă, foarte mulţi credincioşi au început să mănânce rahat în afara ţării, chiar si prin moschei, sinagogi si temple.

Cu sufletul plin de speranţa că vom identifica un nou zăcământ de rahat pe teritoriul ţării noastre, astfel încât să nu fie nevoie sa apelăm la importuri şi gândindu-ne cu evlavie la Bântuitorul nostru Iisus, vă spun „Fiţi binecuvântaţi, fiilor”. Doamne ajută!
17 iun, 2014
Breaking news de la BOR
Conflict în stil mafiot între două clanuri de serafimi şi heruvimi

Având reputaţia unui loc al liniştii şi al păcii, Raiul a fost, cu puţin timp în urmă, scena unui atac nemaiîntâlnit. Fiind înarmaţi cu săbii Jedi, câţiva membri ai clanului Serafimilor, au descins într-un loc de reuniune al rivalilor din clanul Heruvimilor. Disputa a izbucnit din cauza neînţelegerii generate de banii obţinuţi în urma pelerinajului organizat la moaştele făcătoare de minuni ale sfinţilor Pic şi Poc. Până la momentul intervenţiei trupelor speciale de apostoli, Bătaia Cea Ruptă din Rai a avut unele consecinţe nefaste pentru ambele tabere: veşminte sfâşiate, aureole sparte şi aripi fracturate.

Printre cei reţinuţi se numără şi Cuviosul Arsenie Cămătarul, temut membru al clanului Serafimilor, dat în urmărire generală pentru un lung şir de minuni comise cu sânge rece folosind sfântul Levier. “De fiecare dată s-a bazat pe relaţiile lui la Muntele Athos pentru a ocoli legea divină, dar iată că am reuşit să-l arestăm. Va posti şi va face canoane aspre pentru mult timp de acum încolo. Mai pe scurt, a dat de Đracu’.”, a declarat sfântul Gheorghe.

Părintele Coşmelie, purtător de cuvânt al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, susţine că mulţumită capturării membrilor celor două clanuri, Viaţa de Apoi a Raiului va putea reveni, în sfârşit, la normalitate.
09 iun, 2014
Breaking news de la BOR
La Patriarhie au fost expuse moaştele Mielului cu O Nară

Începând de astăzi, toţi credincioşii care vor ajunge în zona Dealului Mitropoliei din Bucureşti se vor putea închina la racla cu moaştele Sfântului Miel cu O Nară. Aducerea acesteia în România este rezultatul a patru luni de discuţii purtate între reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române şi călugării de la Muntele Athos. Aceştia consideră că efortul le va fi răsplătit pe măsură, mai ales din punct de vedere financiar.

“Mielul cu O Nară alină suferinţele din sufletele celor care cred în puterea sa vindecătoare. Fără sacrificiul suprem al acestuia, n-am fi ajuns să avem o credinţă bimilenară. Sau dacă am fi avut, aceasta n-ar fi fost desăvârşită. Rugămintea pe care o am faţă de credincioşi este ca aceştia să sărute cuviincios mielul şi să reţină faptul că mai întâi pielea trebuie dată înapoi.” a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Iulian Capsache.

Viaţa Sfântului Miel cu O Nară a fost una agitată, care s-a terminat într-un mod nefericit. El a fost prigonit de femei, care îl frecau până când i se făcea rău şi vomita. Spre sfârşitul vieţii, acesta a fost prins de câteva păgâne care l-au decalotat şi apoi l-au îngropat. În tradiţia populară se spune că Mielul Mântuitor a înviat într-a treia zi după fripturi şi s-a ridicat la ceruri, iar ortodocşii consideră că expresia “Credincioşi, să luaţi mielul !” este de bine.

Patriarhul Daniel promite că va continua să aducă în ţară rămăşiţe trupeşti ale câtorva sfinţi în perioada ce urmează: “Dacă se vor îmbulzi şi la următoarele sărbători, credincioşii vor avea câteva surprize foarte plăcute printre care se numără moaştele ciocănitoarei Woody şi mantia cuviosului Superman.”

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ