Minunile părintelui Arsenie Boca, cel care s-a teleportat din închisoare pentru a merge la înmormântarea mamei

"Ultimul sfânt al românilor", "Sfântul Ardealului", sau "Biciul lui Dumnezeu", așa a fost supranumit părintele care a marcat monahismul românesc, aducând alinare în suflete și fascinând mulțimile cu darul său de-a ști totul despre fiecare credincios pe care îl privea în ochi. Astăzi, Arsenie Boca este pentru mulți o icoană vie, un sfânt.

Minunile părintelui Arsenie Boca, duhovnicul care s-a teleportat din închisoare pentru a merge la înmormântarea mamei sale

La 29 septmebrie 1910, în Vața de Sus, în judeţul Hunedoara, se năştea Zian Boca, fiul lui Iosif Boca şi al Cristinei. 19 ani mai târziu, în curtea Liceului „Avram Iancu", din Brad, şeful de promoţie al absolvenţilor din acel an, acelaşi Zian Boca, planta, în cadru festiv, un gorun ce avea să se numească, prin hotărîrea tuturor, „Gorunul lui Zian". Îi uimește pe toți prin frumusețea sa sufletească și asceza sa. Rămas orfan de tată, despre care spunea că l-a bătut "ca să nu mai pierd timpul", tânărul Boca mărturisește că avea înclinații spre „științele pozitive". Ar fi vrut să urmeze studiile pentru aviație, dar, din cauza sărăciei, a renunțat.

Așa că a biruit " înclinația contemplativă", iar 1929 s-a înscris la Academia Teologică din Sibiu. După absolvirea Academiei din Sibiu, Mitropolitul Nicolae Bălan îl trimite, cu bursă, la Școala de Belle Arte din Bucureşti, pentru a se pregăti ca pictor bisericesc. Tot aici va urma şi studii de medicină, dezvoltând o pasiune pentru ştiinţe, ce-l va cuceri până la moarte. Încă din timpul studenției i se spunea "Sfântul".

Hirotonit diacon în 1935, iar în 1938 termină Belle Arte. Anul următor este trimis de mitropolitul Nicolae Bălan în Sfântul Munte Athos, pentru a deprinde viața călugărească. A stat acolo trei luni, iar acolo ar fi dat de un duhovnic aspru, care i-a zis: „Mă, tu nu eşti în stare de nimic! Nici la măturat nu eşti bun!". Tânărul şi-a spus în sinea lui: „Aici e de mine, la ăsta stau!". Amintindu-şi relaţia cu primul său duhovnic, Boca avea să exclame mai târziu, întrebat cum ar trebui să fie un călugăr: „Măi, nu toţi cei din lume se prăpădesc, nici toţi cei din mănăstire se mântuiesc... Unii dintre călugări nu sunt călugări, ci cuiere de haine călugăreşti... De vrei să te faci călugăr, fă-te ca focul!".

Darul vederii, la Muntele Athos

La Muntele Athos a primit și darul vederii. Îi apare Fecioara Maria, care îl poartă prin văzduh, în mijlocul unui munte unde se afla un mare sfânt rus, Serafim de Sarov. Urcă apoi în munte timp de 40 de zile, postind și rugându-se și primind inițierea spirituală de la acest mare sfânt rus.

Revine în țară îmbogățit cu experiențe minunate și intră în obștea Mănăstirii Brâncoveanu, de la Sâmbăta de Sus. În Vinerea Izvorului Tămăduirii, din 1940, este tuns în monahism, primind numele Arsenie. "Aici m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deși nu eram preot", mărturisea Arsenie Boca.

În 1942 este ridicat la treapta preoțească și numit stareț al Mânăstirii Brâncoveanu pe care o renovează schimbându-i înfățișarea.

Rapid, faima părintelui Arsenie Boca se răspândește în întreaga țară, devenind simbol al Sâmbetei de Sus. Faima sa s-a datorat în bună măsură trăirii cu consecvență a regulilor cele mai aspre ale monahismului. Tot mai mulți oameni vin să îl vadă și să îl audă pe "Sfântul de la Sâmbăta",pe cel renumit ca mare duhovnic.

Prigonit și întemnițat de Securitate

Este arestat, pentru prima dată, sub suspiciunea de legături cu legionarii, în 1945. Dar este eliberat în absența unor dovezi clare. În mai 1948, este din nou arestat și anchetat, pentru vina de a-i fi ajutat creștinește cu hrană pe luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului. Pentru aceste bănuieli, cât și datorită notorietății sale printre credincioșii creștini, este schingiuit o lună și jumătate, silit să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat.

Mitropolitul Nicolae Bălan îl strămută de la Sîmbăta la Mănăstirea Prislop în noiembrie 1948, pentru a-l proteja. Securitatea continuă să îl hărțuiască, iar la 10 ianuarie 1951 este arestat din nou și dus la Ocnele Mari.

Datorită influenței pozitive asupra deținuților, este trimis la șantierul Poarta Albă din cadrul șantierului deschis de regimul comunist pentru Canalul Dunăre Marea Neagră.

Minunile din închisoare

Aici a avut loc minunea prin care părintele a reușit să "iasă" prin zidurile temniței, pentru a fi prezent la înmormântarea mamei sale. I se dau trei ore liber, timp în care pur și simplu dispare, gardienii dând alarma. La exact trei ore revine și, chestionat fiind de cei care îl păzeau răspunde că a fost la înmormântarea mamei sale. Gardienii au sunat acolo și li s-a confirmat prezența la înmormântarea mamei. Care avusese loc la Vața de Sus, la câteva sute de kilometri de locul unde părintele era închis.

Se mai spune, pe baza mărturiilor supraviețuitorilor temnițelor comuniste, că ușa celulei sale se deschidea în fiecare noapte, astfel că un gardian trebuiea să stea permanent în fața ei. Se spune că dispărea pur și simplu, întorcându-se spre dimineață.

Preotul Viorel Trifa a povestit ce știa de la un fost gardian, angajat la una dintre închisorile la care fusese deţinut Boca. „I-au spus părintelui să le spună ceva despre Dumnezeu, ca să-i facă să creadă. Şi părintele le-a spus că la al doilea rând de porţi ale închisorii, se află două femei. Le-a descris, cu lux de amănunte, ce avea fiecare în desagă. Cei doi gardieni au fugit şi le-au scotocit femeilor în saci. La întoarcere, au reclamat la conducerea închisorii că printre deţinuţi se află un părinte care vede prin ziduri."

Primul mare semn dumnezeisc s-a arătat insa chiar după prima arestare a sa. Se spune că, într-o noapte, monahul a fost scos din celula unde se afla, în arestul Securității de la Hațeg, de doi milițieni brutali. Cei doi l-au luat de subsuori, pe sus, în timp ce îl insultau și îl batjocoreau. Părintele i-a iertat, dar mâna dreaptă a unuia și mâna stangă a celuilalt, adică exact cele care l-au atins, s-au uscat în scurt timp. Milițienii au rămas infirmi pe viață. Mulți credeau că minunile părintelui Arsenie Boca se săvârșeau prin foc, iar cine îl atingea cu dușmănie, era ars de para focului Dumnezeiesc.

Este eliberat, dar, pentru scurtă vreme. Prigoana continuă, astfel că, de Rusalii, în septembrie 1955 este din nou anchetat și arestat. Securitatea nu reușește să îi găsească o vină, pentru a-l închide mai mult timp. Așa că este pus în libertate și se întoarce la Prislop. În 1958, după impunerea unui nou regulament monahal, părintele Arsenie Boca și stareța Zamfira Constantinescu sunt nevoiți să părăsească mânăstirea, iar maicile sunt obligate să intre în lume. Mănăstirea devine cămin de bătrâni până în 1967.

Din acest moment și până la moartea sa, în 1989, nu mai are voie să poarte haina călugărească. Patriarhul Iustinian reușește însă să îl aducă la atelierele de pictură ale Patriarhiei. Pentru a scăpa de teroarea regimului comunist și de oamenii Securității, părintele Arsenie acceptă să lepede haina duhovnicească și să o îmbrace pe aceea de mirean. Nu însă fără a renunța la stilul auster de viață trăit în mânăstire.

Profețiile de pe zidurile Bisericii Drăgănescu

Timp de 15 ani, din 1968 până în 1983, pe zidurile Bisericii Drăgănescu, de lângă București, părintele pictează predicile pe care obișnuia să le țină, în fața a mii de credincioși, la Sâmbăta de Sus. Iar duhul profetic al părintelui se regăsește în toate creațiile sale de pe zidurile bisericii. După terminarea picturii de la Drăgănescu, se retrage la Sinaia, alături de fosta obște de la Prislop, scrie ziuanews.ro.

La 29 septembrie 1989, maiorul de securitate Cocârlea Constantin propune scoaterea din supravegherea informativă a ieromonahului Arsenie Boca. La 28 noiembrie 1989, părintele Arsenie Boca trece la cele veșnice.

A fost înmormântat, după dorința proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989, prorocind că aici va fi loc de pelerinaj. Mormântul părintelui Arsenie de la mănăstirea Prislop reprezintă în prezent unul din importantele locuri de pelerinaj din țară, zeci de mii de oameni venind în fiecare an, aici, pentru a se ruga la Sfântul Ardealului, una dintre marile figuri duhovnicești.