Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest preventiv

| 30 oct, 2014

Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au decis joi menţinerea arestului preventiv pentru Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, în urma judecării contestaţiei depuse de aceştia cu privire la schimbarea măsurii de arest preventiv cu cea a arestului la domiciliu.

Pe 21 octombrie, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au respins contestaţiile formulate de Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână împotriva deciziei Tribunalului potrivit căreia probele administrate de procurori sunt legale şi temeinice putând începe procesul, decizie luată de instanţă după ce avocaţii celor doi au cerut restituirea dosarului la DNA pentru reluarea urmării penale.

Judecătorii au stabilit ca pe 14 noiembrie să înceapă judecata în acest proces.

Mircea Băsescu a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, după ce ar fi primit 250.000 de euro de la membrii familiei interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei şi Marian Căpăţână pentru complicitate la trafic de influenţă. Cei doi au fost arestaţi preventiv pe 20 iunie în urma deciziei Tribunalului Bucureşti, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice mai multe înregistrări în care fratele preşedintelui recunoştea că a primit bani.

Potrivit DNA, la începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-a remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Căpăţână, în schimbul promisiunii acestuia că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl denunţătorului şi a altor cereri incidente în respectiva cauză.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ