Mircea Diaconu: Nu am rugat pe nimeni să mă voteze. Oamenii vor o reprezentare demnă a ceea ce suntem

| 23 mai, 2014

Candidatul independent la europarlamentare, actorul Mircea Diaconu, a declarat vineri la întâlnirea cu simpatizanţii săi în Piaţa Victoriei că pe parcursul turneului său electoral în ţară nu a cerut nimănui să îl voteze şi a afirmat că oamenii cu care s-a întâlnit doreau un singur lucru, 'o reprezentare demnă, normală şi reală a ceea ce suntem'.

 

'Oamenii înţelegeau perfect cu ce se mănâncă o astfel de funcţie, care e competenţa şi limitele ei şi vor un singur lucru, o reprezentare demnă, normală şi reală a ceea ce suntem. Până la urmă e o formă de lobby românesc pe care un europarlamentar ar trebui să-l facă. Cred că asta e datoria şi în esenţă succesul eventual al unei asemenea funcţii. Toată lumea înţelegea lucrurile acestea. De aceea, apropo de politică, promisiuni, poveşti ş.a.m.d., cum se fac în campaniile electorale, nu am spus lucruri de tipul acesta, nu am rugat pe nimeni să mă voteze, acest verb nu a existat în gura mea', a precizat Diaconu.

Actorul a adăugat că cei cu care s-a întâlnit i-au spus că doresc foarte multe lucruri, iar cele mai multe dintre acestea sunt 'frustrări de tip intern, abuzuri asupra cetăţeanului român, făcute de statul român şi mai ales de regimul Băsescu, care a distrus şi economic, şi psihic, şi cultural şi din punctul de vedere al sănătăţii'.

Mircea Diaconu s-a întâlnit, la încheierea turneului electoral 'Ocolul României în 22 de zile', cu câteva zeci de simpatizanţi, a dat autografe şi s-a întreţinut amical cu aceştia.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ