Mircea Diaconu, scos de pe listele PNL pentru europarlamentare

Fostul senator Mircea Diaconu a fost retras de pe lista liberalilor pentru alegerile europarlamentare, susţin surse PNL. Decizia a fost oficializată mâine în şedinţa conducerii centrale a partidului, scrie RomâniaTv.net.
Astfel, Mircea Diaconu nu poate candida la alegerile europarlamentare, în urma sentinţei de incompatibilitate.
ANI a explicat că, în urma acestei sentinţe, Mircea Diaconu nu poate ocupa timp de trei ani o funcţie publică. Anterior, Diaconu se declara ''incompatibilul de serviciu al României''. El a afirmat că așteaptă o contestație din partea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) asupra candidaturii sale la alegerile europarlamentare, pentru ca instanța să stabilească dacă poate intra în cursa pentru Parlamentul European.
"De-abia aștept și mi-am dorit să existe această contestație (a ANI-n.r.), îmi doresc să fiu contestat, ca să se judece într-o instanță românească, din fericire, chiar rapidă, măsura sancționării mele. Este o aberație, scrie foarte limpede în lege, ANI n-a citat exact și textul este așa: în cazuri de incompatibilitate și conflict de interese, persoana nu are voie să ocupe o funcție de demnitate publică virgulă, aici n-a mai apărut nimic în comunicatul ANI, cu excepția celor electorale. E vorba de dreptul normal, care face parte din drepturile universale ale omului, a alege și a fi ales, dreptul la a candida. Sunt niște drepturi cetățenești, care nu pot fi ridicate printr-o sancțiune administrativă, pentru că această chestiune ANI este de tip de administrativ. Or această restrângere de drepturi cetățenești se dă ca o pedeapsă complementarăla alte pedepse mult mai grave, vezi Adrian Năstase", a precizat, marți, la RFI, vicepreședintele executiv al PNL.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
