Mircea Diaconu se apără după ce a intrat în vizorul Oficiului de Luptă Antifraudă
Referitor la informațiile apărute în presă pe tema numărului asistenților săi locali, Biroul europarlamentarului Mircea Diaconu face următoarele precizări.
Cadrul normativ în vigoare îi permite lui Mircea Diaconu și oricărui alt eurodeputat să aibă câți asistenți locali dorește, atâta timp cât sunt respectate condițiile impuse de Parlamentul European. Conform Regulamentului instituției europene, nu există un număr maxim al asistenților locali pe care un eurodeputat are dreptul să-i angajeze, prin urmare nu este nimic ilegal în faptul că Mircea Diaconu are 13 asistenți locali.
Europarlamentarii au la dispoziție o sumă fixă de bani (21.349 euro), ce nu poate fi depășită, pentru plata impozitelor, a contribuției obligatorii pentru fondul social al instituțiilor europene și a salariilor brute ale tuturor asistenților, acreditați la sediile Parlamentului European sau locali (în statele de origine), precum și a stagiarilor.
Salariile sunt achitate direct de către Parlamentul European, iar diferența de bani până la plafonul maxim permis de regulament rămâne în conturile instituției europene. Pentru plata a doi asistenți acreditați la Bruxelles, 13 asistenți locali și trei stagiari, Mircea Diaconu întrebuințează doar aproximativ două treimi din suma alocată.
Toate contractele de muncă ale asistenților acreditați și locali sunt verificate și validate de serviciul financiar al Parlamentului European, fiind obligatoriu ca acestea să respecte sumele maxime și minime fixate de instituția europeană pentru fiecare țară în parte. În cazul României, baremul maxim este cel al unui salariu mediu (aproximativ 2300 lei brut) pe economie pe anul anterior.
Majoritatea asistenților locali angajați de Mircea Diaconu au normă de muncă parțială, veniturile lor fiind în raport cu această situație. Serviciul financiar al Parlamentului European este, la rândul său, periodic controlat, fie prin proceduri de audit intern, fie de către Oficiul de Luptă Antifraudă al Uniunii Europene, OLAF.
Menționarea numelui europarlamentarului român în mai multe articole de presă are legătură cu simplă constatare a unei situații, respectiv numărul asistenților locali și nu vorbește în niciun fel despre vreun posibil act ilegal înfăptuit de Mircea Diaconu, sau despre vreo vinovăție care i s-ar putea atribui.
După cum este cunoscut, Mircea Diaconu este europarlamentar independent. Nu este membru al vreunui partid politic din România și nici nu dispune de mijloacele de comunicare, structura organizatorică la nivel național sau logistica pe care partidele le au la dispoziție.
Colegiul unui europarlamentar este reprezentat de întreg teritoriul țării în care acesta a fost ales, nemaivorbind de faptul că a obținut voturi și de la cetățeni români din afara țării și pe care Mircea Diaconu îi reprezintă în Parlamentul European. Pentru a putea comunica cu susținătorii săi și a relaționa cu ei, Mircea Diaconu și-ar fi dorit să aibă reprezentanți pe întreg teritoriul României, sau măcar câte unul în fiecare regiune a țării.
Sunt zone importante din țară în care Mircea Diaconu nu are încă reprezentant, astfel încât în limitele prevederilor legale, nu este exclusă angajarea și a altor asistenți locali în viitor.