Mircea Fechet: Funcţia de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor mă onorează, dar mă şi responsabilizează

| 15 iun, 20:10

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă, joi seară, că funcţia în onmorează, dar îl şi responsabilizează, urmând a face toate eforturile pentru a rezolva problemele acestui domeniu care nu este deloc uşor.

 

”Am depus, astăzi, jurământul la Palatul Cotroceni, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis. Funcţia de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor mă onorează, dar mă şi responsabilizează. Ştiu foarte bine că nu este un portofoliu uşor, ştiu care sunt provocările şi voi face toate eforturile necesare pentru a găsi soluţii şi pentru a implementa cele mai eficiente politici de mediu”, a scris, joi seară, pe Facebook, ministrul Mediului.
Mircea Fechet a transmis, din nou, că priorităţile sale sunt foarte clare: ”Acestea se referă la extinderea fondului forestier naţional şi reforma sectorului silvic, gestionarea eficientă a deşeurilor şi implementarea principiilor economiei circulare, combaterea poluării şi a criminalităţii de mediu, combaterea schimbărilor climatice şi protejarea biodiversităţii, dar şi investiţiile în infrastructura de mediu”.
Ministrului Mediului afirmă că ”este un domeniu în permanentă mişcare, aşa că avem multe de făcut”.
Prima şedinţă a Guverului Ciolacu este programată joi, de la ora 19.00.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ