Mircea Geoană crede că Ucraina va fi unul dintre 'egalii în jurul mesei NATO' la Summitul de la Vilnius
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadre didactice şi studenţi militari, că Ucraina va fi "unul dintre egalii în jurul mesei NATO" şi va primi "asigurări de securitate" la Summitul de la Vilnius (11-12 iulie), capitala Lituaniei, unde se va face un "upgrade de relaţie politică.
"Evident, decizia cu privire la nivelul următoarei relaţii politice a NATO cu Ucraina va fi luată de liderii noştri la Vilnius. Eu nu pot să anticipez ceea ce liderii noştri vor decide. Dar există o conversaţie şi o decizie deja, să facem upgrade de relaţie politică, înlocuind actuala Comisie NATO-Ucraina în Consiliul NATO-Ucraina, ceea ce va face ca ucrainenii să fie nu membri NATO, dar să fie unii dintre egali în jurul mesei NATO; vor fi între Turcia şi Marea Britanie, deci nu aici pe post de invitat, ci acolo, cu toate consecinţele legate de capacitatea noastră de a lucra împreună cu dânşii şi a lua decizii împreună cu privire la securitatea naţională şi la viitorul Ucrainei. Ucraina va deveni membru al familiei euroatlantice. Uniunea Europeană i-a invitat, noi, la Bucureşti, la Summitul de la Bucureşti, am decis că vor deveni membri ai noştri. Care este momentul în care există consens în cadrul NATO şi există condiţii în Ucraina pentru a putea să-i invităm este o chestiune politică şi probabil că liderii noştri vor avea până la summit şi la summit câteva alte componente", a spus Mircea Geoană.
Geoană susţine sprijinirea Ucrainei pe termen mediu şi lung, pentru a putea rezista presiunii ruseşti. "De-a lungul timpului, Rusia riscă să redevină periculoasă", chiar dacă Ucraina va câştiga acest război, a afirmat Mircea Geoană.
"Discutăm nu despre garanţii de securitate, probabil că se va discuta, se discută deja - vom aştepta să vedem care e forma în care se cristalizează acest lucru, probabil nu prin NATO, într-o geometrie un pic mai variabilă - despre asigurări de securitate, care înseamnă că de fapt avem un sistem integrat şi pe termen mediu şi lung de a sprijini Ucraina să poată să reziste în faţa unei presiuni ruseşti. Chiar dacă acum sperăm să aibă mai puţine şanse - şi cred că Ucraina va izbândi în această luptă -, de-a lungul timpului, Rusia riscă să redevină periculoasă", a arătat Mircea Geoană.
Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a declarat în urmă cu o săptămână că Ucraina se aşteaptă ca la Summitul NATO din iulie să primească un semnal clar şi o "formulă" de a deveni membră a Alianţei, a relatat Reuters, citat de către AGERPRES.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a vizitat vineri, la Sibiu, Comandamentul Corpului Multinaţional de Sud-Est al NATO şi Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu" Sibiu.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x