Mircea Geoană: Crin Antonescu este sfătuit greșit de echipa lui

| 22 dec, 2013

Mircea Geoană, fostul președinte al PSD, susține că opoziția pe care o face Crin Antonescu în interiorul USL este o strategie greșită, venită probabil de la consilierii săi.

Domnul Antonescu a îmbrăţişat o tactică de comunicare şi poziţionare politică din partea unei echipe de consultanţi care îl sfătuiesc să se diferenţieze, să se contrasteze faţă de ceea ce înseamnă guvernare care erodează şi acest lucru cred că este evident. Are în acest moment o strategie, probabil echipa sa îl sfătuieşte în acest fel. Cred că îl sfătuieşte greşit", a declarat Mircea Geoană într-un interviu pentru Mediafax.

El a arătat că prin ideea de a nu fi solidar cu principalul său partener, Crin Antonescu a sabotat de fapt relaţia şi chimia personală între el şi Victor Ponta, în condiţiile în care cei doi lideri ai USL au reprezentat, anterior, un "binom politic foarte solid".

"Cred că această strategie este greşită. Are încă timp să o remedieze. Nu spun că trebuie să se iubească cu Victor Ponta sau liberalii trebuie să-i iubească pe social-democraţi, dar avem un contract. Noi ne-am respectat contractul, am dat din zestrea noastră politică, într-un raport de practic doi la unu între PSD şi liberali, am acceptat acea paritate", a precizat Geoană.

El a apreciat că, dacă liberalii îi respectă pe social-democraţi, există şansa ca relaţia dintre cele două partide, în cadrul USL, să devină "decentă şi funcţională".

"Cred că e bine să fim respectaţi şi dacă suntem respectaţi poate că mai există o şansă ca această poveste de dragoste, care se sfârşeşte acum în lacrimi şi în scandal, să devină măcar o relaţie decentă şi funcţională", a spus Geoană.

Întrebat dacă Crin Antonescu ar fi un prezidenţiabil pe care electoratul PSD să-l sprijine anul viitor, în condiţiile în care ar renunţa la această strategie de departajare de PSD, Geoană a precizat: "Haideţi să nu ne mai ascundem după copac. Fiecare electorat doreşte un candidat din propriul său destin politic. Deci, evident că publicul PSD şi-ar dori un candidat la prezidenţiale din partea PSD".

Geoană a spus că ideea de a le cere alegătorilor PSD să voteze cu Crin Antonescu la prezidenţiale reprezintă "un imens sacrificiu", în condiţiile în care nu există nicio "garanţie de succes".

"Nu lovirea PSD-ului sau a trecutului PSD-ului este o cale de succes. Îi irită pe ai noştri. Eu sper ca acest lucru să fie clarificat. Nu vă ascund faptul că există presiune foarte mare la baza partidului pentru un candidat propriu. (…) Răspunsul final va fi dat cred eu la finalul acestei ultime perioade în care încercăm să dăm USL-ului şansa de a continua", a mai spus senatorul PSD Mircea Geoană.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ