Mircea Geoană, reacţie după explozia minei de la Costineşti: România este în siguranţă
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a declarat miercuri, după explozia minei la Costineşti, că România este în siguranţă, chiar dacă Marea Neagră e tensionată şi şi-a exprimat convingerea că acest tip de incidente vor fi tratate de autorităţile române în condiţii profesioniste şi fără dificultăţi.
”Marea Neagră este un loc tensionat, ceea ce putem spune har Domnului că suntem în NATO noi ca ţară şi noi şi bulgarii şi turcii şi sunt convins că şi la nivel naţional şi la nivel multinaţional vom lua măsurile pentru a putea lăsa nestânjenit comerţul pe Marea Neagră, este foarte important”, a spus Mircea Geoană.
El a precizat că ”acest tip de incidente este convins că vor fi tratate de autorităţile române în condiţii profesioniste şi fără dificultăţi”.
”Deci aş spune ca lumea să stea liniştită, România e o ţară sigură şi Marea Neagră cel puţin în zona limitrofă NATO, este o zonă liberă şi sigură”, a afirmat Mircea Geoană la Euronews.
O explozie puternică s-a produs luni dimineaţă în apropierea unui dig din faţa hotelului Forum din staţiunea Costineşti de la Marea Neagră din România. Potrivit primelor informaţii, a fost vorba de o mină marină.
Forţele Navale Române au anunţat ulterior că nu au fost identificate mine marine în derivă în urma cercetărilor făcute în apropierea ţărmului la Costineşti, precum şi în spaţiul maritim cuprins între Constanţa şi Mangalia. Misiunile de monitorizare a raionului maritim aflat în responsabilitatea Forţelor Navale Române vor continua, arată sursa citată.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x