Mircea Moloț rămâne în arest la domiciliu

| 05 ian, 20:28

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Moloț, în prezent suspendat din funcție, acuzat de procurorii DNA de fapte de corupție, rămâne în arest la domiciliu și în următoarele 30 de zile, conform unei decizii luate luni seară de Tribunalul Alba.

Reprezentanți ai Biroului de Informare și Relații Publice din cadrul Tribunalului Alba au menționat pentru AGERPRES că instanța a admis propunerea formulată de DNA privind prelungirea măsurii arestului la domiciliu pentru toți cei cinci inculpați din acest dosar, respectiv pentru Mircea Moloț, ginerele său, Robertto Patrick Venter, fostul vicepreședinte al CJ Hunedoara Tiberiu Balint, viceprimarul suspendat al comunei Vorța, Emanoil Milică Pup, și pentru omul de afaceri Vasile Axinte.

Potrivit sursei citate, decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu contestație la Curtea de Apel Alba Iulia.

Pe durata arestului la domiciliu, inculpații nu au voie să părăsească imobilul de domiciliu fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura și trebuie să se prezinte în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori sunt chemați. De asemenea, inculpații nu au voie să comunice cu alți participanți la comiterea infracțiunilor, cu martorii, experții și cu membrii familiilor acestora. În caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

În 9 decembrie, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus luarea față de cei cinci inculpați a măsurii preventive a arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile. Inițial, în 4 decembrie, Tribunalul Alba dispusese ca cei cinci să fie cercetați în stare de libertate sub control judiciar, respingând astfel propunerea de arestare preventivă formulată de procurori.

Anchetat de DNA pentru presupuse fapte de corupție, Mircea Moloț s-a retras din toate funcțiile pe care le deținea în PNL. El a renunțat la președinția filialei județene a PNL Hunedoara și la calitățile de vicepreședinte și membru al Biroului Permanent Național al formațiunii.

Mircea Moloț este acuzat de DNA de trafic de influență, luare de mită, spălare de bani, în forma instigării, conflict de interese și deținerea fără drept a unui document ce conține informații secret de stat. Anchetatorii susțin că, începând cu 2010, Mircea Moloț a creat și pus în funcțiune un circuit financiar prin care fondurile publice, legal aprobate pe proiecte, au ajuns în conturile unor societăți controlate de ginerele său, Robertto Patrick Venter, și de alte persoane interpuse, devenite formal reprezentanți ai acestor societăți.

Fostul vicepreședinte al CJ Hunedoara Tiberiu Balint, care și-a dat în decembrie demisia din funcție, este acuzat de procurori de săvârșirea infracțiunilor concurente de luare de mită, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată și spălare de bani, în forma instigării.

Ginerele lui Moloț, Robertto Patrick Venter, administrator al SC Vivanty Industries SRL Șoimuș, este acuzat de săvârșirea infracțiunilor concurente de complicitate la luare de mită, în formă continuată, complicitate la luare de mită, în formă continuată, spălare de bani și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Viceprimarul comunei Vorța, Emanoil Milică Pup, suspendat și el din funcție, administrator al SC Trans Construct Import Export SRL, este acuzat cu privire la săvârșirea infracțiunilor concurente de dare de mită, în formă continuată, dare de mită, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată și spălare de bani, în forma complicității.

Administrator al SC Viva Construct SRL și SC Euro Cons Expert SRL, Vasile Axinte este acuzat de săvârșirea infracțiunilor concurente de cumpărare de influență în formă continuată, dare de mită în formă continuată, dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la spălare de bani.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ