Mircea Toader: Ţinta de 80% privind absorbţia de fonduri europene în 2015 nu poate fi atinsă
Marile proiecte de infrastructură ale României nu vor putea fi terminate în câteva luni, declară la RFI viceliderul deputaţilor PNL, Mircea Toader. El susţine că ţinta de 80% privind absorbţia de fonduri europene în 2015 nu poate fi atinsă. Camera Deputaţilor dezbate miercuri moţiunea simplă a PNL pe această temă.
"În primul rând, reproşăm că deja am intrat în exerciţiul financiar următor (2014-2020-n.r.), Guvernul României n-a prezentat cel puţin toate documentele necesare pentru abilitarea unităţilor de implementare şi totodată cel mai grav lucru este semnalul pe care-l tragem actualilor guvernanţi: cu toate declaraţiile lor foarte frumoase, România a reuşit să folosească maximum... cam 52% vor fi la sfârşitul lunii februarie, după calculele noastre, din toate fondurile pe exerciţiul financiar european trecut (2007-2013-n.r.) şi semnalul pe care-l tragem noi, indiferent cât s-ar dori şi cât s-ar încerca, imposibil să folosim toate fondurile prevăzute pentru acest exerciţiu financiar", explică Mircea Toader, conform RFI.
Citește și: Comisia Europeană reverifică proiecte de peste jumătate de miliard de euro
Întrebat dacă poate fi atinsă ţinta de 80% absorbţie de fonduri europene în 2015 pe exerciţiul financiar trecut, deputatul PNL a răspuns: "Nu, în mod cert nu şi am să vă dau câteva exemple din infrastructură: pe căile ferate, pe Vinţu şi pe câteva lucrările nici nu sunt începute, altele sunt de-abia în stadiul de 5%, pe autostrada celebrul Coridor IV la fel sunt începute şi nefinalizate. Deci nu are cum să termine, pentru că indiferent cât am dori noi, iar cele care sunt foarte mari la nivelul infrastructurii feroviare nu se pot face în câteva zile şi în câteva luni. Probabil se vor consuma fondurile pe care le avem pe agricultură, pentru că alea sunt practic investiţii directe către agricultori, dar cele care ne interesează, marile investiţii în infrastructură n-avem cum să le finalizăm şi ne vom consuma banii, e-adevărat, din exerciţiul financiar viitor, dacă Comisia Europeană acceptă".
De partea sa, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, spunea marţi într-un interviu la RFI că PNL dă dovadă de demagogie prin această moţiune simplă, pentru că a fost la Putere şi nu a făcut performanţă în acest domeniu.