Miron Mitrea, retrimis în judecată pentru corupţie. Primul termen al procesului, în 15 noiembrie
Deputatul PSD Miron Mitrea a fost retrimis în judecată de procurorii anticorupţie, în legătură cu lucrări în valoare de peste nouă miliarde lei vechi făcute la casa mamei sale, primul termen al procesului care se va judeca la instanţa supremă fiind stabilit pentru 15 noiembrie.
Dosarul lui Mitrea a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în 25 octombrie şi a primit termen data de 4 martie 2014. Ulterior, la cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), primul termen al procesului a fost devansat pentru 15 noiembrie 2013, potrivit mediafax.
Alături de Miron Mitrea vor fi judecaţi fostul inspector şef adjunct al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), Irina Paula Jianu, şi fostul arhitect şef în cadrul Primăriei Voluntari Nicolae Popescu.
În aceeaşi cauză, cei trei au mai fost trimişi în judecată o dată, însă instanţa a trimis dosarul la DNA, pentru refacerea actului de sesizare.
În 16 octombrie, Miron Mitrea a declarat, la ieşirea de la DNA, că a fost chemat de procurori pentru a semna procesul verbal de luare la cunoştinţă a probelor din dosarul în care este acuzat de corupţie privind lucrări la casa mamei sale.
El a spus că a semnat procesul verbal de luare la cunoştinţă a actelor de urmărire şi a probelor din acest dosar, astfel că urmează să fie trimis în judecată de procurorii anticorupţie.
Deputatul a mai spus că dosarul a rămas "exact la fel" ca atunci când a fost restituit de judecătorii instanţei supreme procurorilor DNA în vederea refacerii urmăririi penale. El a precizat că, la un moment dat, prejudiciul din acest dosar fusese scăzut de la nouă miliarde de lei vechi la cinci miliarde de lei vechi, dar în prezent a fost urcat din nou la suma iniţială.
Miron Mitrea a adăugat, tot atunci, că ancheta în acest caz a fost începută în 2005 şi nu este finalizată nici în prezent.
În 26 aprilie 2012, procurorii DNA l-au anunţat pe Miron Mitrea că încep din nou urmărirea penală împotriva lui, în dosarul privind fapte de corupţie.
În 31 ianuarie 2011, un complet de trei judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie decisese restituirea dosarului senatorului PSD Miron Mitrea la Direcţia Naţională Anticorupţie, apreciind că sunt anumite vicii de procedură. Decizia a fost contestată de DNA la completul de cinci judecători al ICCJ, care a stabilit, cu două voturi împotrivă (judecătorii Aida Popa şi Ionuţ Matei) şi trei pentru (judecătorii Mariana Ghena, Georgeta Barbălată şi Traian Gherasim), restituirea dosarului la DNA.
Completul de trei judecători stabilise că organele de urmărire penală i-au încălcat senatorului PSD Miron Mitrea dreptul la apărare, astfel că s-a dispus restituirea dosarului acestuia la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru refacerea actului de sesizare a instanţei.
Fost ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei în perioada 2000-2004, în prezent deputat, Miron Mitrea a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în 5 martie 2009, fiind acuzat de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
Alături de Miron Mitrea au mai fost trimişi în judecată, şi atunci, Irina Paula Jianu şi Nicolae Popescu.
Irina Jianu a fost acuzată de dare de mită, folosirea, cu rea-credinţă, a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, folosirea cu rea credinţă a bunurilor societăţilor, iar fostul arhitect şef al Primăriei Voluntari, de fals material în înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului.
Potrivit rechizitoriului, în perioada 2001- 2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în cuantum de 9.274.202.542 lei vechi, în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector şef adjunct şi inspector şef al ISC. Procurorii anticorupţie au precizat că această sumă a reprezentat contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare efectuate, cu titlu gratuit şi în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză, de societăţile Conimpuls, Vertcon, Durimpuls şi Regal Glass, toate din Bacău, la un imobil din judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea.