Miron Mitrea, urmărit penal de procurorii DNA

| 16 oct, 2013

Deputatul PSD Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, s-a prezentat, miercuri dimineaţă, la Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul în care este cercetat pentru fapte de corupţie în legătură cu renovarea casei mamei sale.

Potrivit unor surse judiciare, Miron Mitrea a fost citat pentru prezentarea materialului de urmărire penală în  dosarul în care este cercetat pentru fapte de corupţie în legătură cu renovarea casei mamei sale, anunţă Agerpres. În 26 aprilie 2012, procurorii DNA l-au citat pe fostul ministru al Transporturilor pentru a-i face cunoscut faptul că au început din nou urmărirea penală faţă de el în acest dosar, prilej cu care acesta le-a spus anchetatorilor să fie mai atenţi la proceduri.

Atunci, Miron Mitrea a declarat la ieşirea din sediul DNA că i s-a comunicat că s-a reluat urmărirea penală în acest dosar, început în 2005, şi a fost pus să semneze un proces-verbal.

"Mi-au dat un proces-verbal prin care m-au înştiinţat că reiau dosarul pe care îl ştiam, dar mă rog era o formalitate necesară, şi eu le-am spus în scris ce cred despre ce fac dânşii, atât, că ar trebui să fie mai atenţi la procedurile pe care le-au folosit. (...) Se reia dosarul, se ia de la capăt a cincea sau a şasea oară. Nici nu mai trebuie să mă gândesc când răspund că l-am învăţat pe de rost", a afirmat Mitrea.

El a mai spus că Irina Paula Jianu este inculpatul de serviciu, aceasta fiind implicată şi în dosarele fostului premier Adrian Năstase.

În 16 mai 2011, completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis restituirea la DNA a dosarului privindu-i pe Miron Mitrea, Irina Jianu, fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, şi Nicolae Popescu.

Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, Lucrărilor Publice şi Locuinţei în perioada 2000-2004, a fost acuzat de DNA de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în legătură directă cu infracţiunea de corupţie, uz de fals.

În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată Irina Jianu, fost inspector de stat, şef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), ulterior inspector general de stat în construcţii la ISC, aceasta fiind acuzată de dare de mită, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, a fost trimis în instanţă Nicolae Popescu, fost arhitect-şef la Primăria Voluntari, acuzat de fals material în înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.

Potrivit DNA, în perioada 2001-2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927.420 de lei în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector şef adjunct şi inspector-şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii.

DNA susţine că această sumă reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare efectuate, cu titlu gratuit şi în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză, de SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon SA Bacău, SC Durimpuls SRL Bacău şi SC Regal Glass SRL Bacău la un imobil din judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea.

Procurorii mai arată că, la momentul numirii în funcţia publică, Irina Jianu avea calitatea de vicepreşedinte şi, respectiv, acţionar la aceste societăţi comerciale.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ