Misterul s-a elucidat! Elena Udrea a explicat gestul cu degetul la nas
Elena Udrea a explicat, duminică seară, într-o intervenţie telefonică la B1 TV, gestul care a generat un val de speculaţii în mass-media. Fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului a fost surprins de mai multe ori ducând degetul la nas, gest despre care s-ar fi spus că este unul mafiot.
Elena Udrea a precizat că a făcut acest gest pentru o persoană foarte apropiată, căreia dorea să-i comunice că este în regulă, însă nu a dezvăluit cine era destinatarul.
Udrea, de curând eliberată din penitenciar, a făcut acest lucru în Parlament, când deputații votau cererile DNA de reținere și arestarea sa, dar și ulterior, pe drumul dintre duba Poliției și intrarea de la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde se judeca cererea arestării sale preventive.
„Era pentru cineva foarte apropiat mie căruia îi spuneam că eu sunt în regulă, sa nu își facă griji, chiar în situația în care eram.(…) L-am mai făcut în public când nu mai puteam comunica cu persoana respectivă. Este un gest absolut privat, nu am dat semnal nimănui”, a spus Elena Udrea în primul interviu după cele 73 de zile petrecute în arestul preventiv.
Aflată în arest la domiciliul, Elena Udrea le-a acordat un interviu jurnaliștilor Ion Cristoiu și Cătlin Striblea după cele 73 de zile petrecute în arest preventiv. Fosta şefă PMP a intervenit telefonic în emisiune, deşi iniţial interviu trebuia să aibă loc în apartamentul ei. Aceasta a explicat că locuiește cu chirie în Complexul Stejarii, și că proprietarii i-ar fi impus anumite clauze de confidențialitate în contract și din această cauză nu a putut să primească echipa postului B1 TV la locuința sa.
Elena Udrea a fost trimisă în judecată în Dosarul „Gala Bute”, în care este acuzată de fapte de corupție.