Mitică Dragomir, ieșire spectaculoasă la Curtea de Apel: 'Sunt curat ca lacrima și drept ca lumânarea'

| 31 aug, 12:07

Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir s-a prezentat, joi, la Curtea de Apel Bucureşti, unde solicită ridicarea controlului judiciar pe care îl are în dosarul în care a fost trimis în judecată, alături de societatea RCS&RDS, pentru luare de mită şi complicitate la spălare de bani.

La sosire în sediul instanţei, Dragomir a declarat că nu are nicio tangenţă cu acest dosar şi că este "curat ca lacrima şi drept ca lumânarea". 

"Eu ştiu că nu are rost acest control judiciar, pentru că nu am nimic cu acest proces. Aşa cum de 11 ani mă ţin în procese şi am fost achitat, pentru că nu am nimic, nicio tangenţă cu aceste acuzaţii, cred că voi scăpa de controlul ăsta judiciar. Ce spun ei s-a întâmplat acum 8 ani de zile şi sunt în control judiciar acum de vreo 6 luni de zile, de când m-au chemat. Mi-au pus în cârcă ceva care nu există. (...) Eu am făcut un contract de asociere în participaţiune. (...) Nu există mită în aşa ceva. Eu nu am luat niciodată un leu, nu am luat un salariu, un dividend. Că se bagă ei, unu pe altul, în puşcărie, ce mă interesează pe mine? Calc în urmele unor elefanţi şi îmi rup gleznele. (...) Şi Antenele şi RCS, ei sunt cei care se bat. Nu au fost ei în consorţiu? Ei au câştigat în consorţiu licitaţia publică televizată a drepturilor de televiziune. Aţi mai auzit aşa ceva? Şi ei se judecă acum, că s-au păcălit unii pe alţii, ce mă interesează pe mine? Mi-au dat vreun ban? (...) Sunt curat ca lacrima şi drept ca lumânarea", a spus Dragomir, potrivit agerpres.ro.

Dumitru Dragomir a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită şi complicitate la spălare de bani, iar Ioan Bendei, la data faptelor administrator al SC RCS & RDS SA, pentru dare de mită şi complicitate la spălare de bani.

Potrivit DNA, în acelaşi dosar au fost trimişi în judecată şi Florin Bogdan Bădiţă, la data faptelor administrator al SC Bodu SRL; Bogdan Dumitru Dragomir (fiul lui Dumitru Dragomir), la data faptelor asociat unic al SC Bodu SRL; Alexandru Oprea, la data faptei directorul general şi preşedintele CA al RCS&RDS; Mihai Dinei, la data faptelor coordonatorul activităţii juridice a RCS&RDS; Serghei Bulgac, la data faptei director general al RCS&RDS. 

Procurorii susţin că, în perioada aprilie 2009 - mai 2011, Dumitru Dragomir, în calitate de preşedinte al LPF, cu sprijinul lui Florin-Bogdan Bădiţă, Bogdan-Dumitru Dragomir şi Bodu SRL, ar fi pretins suma de 3,5 milioane de euro de la Ioan Bendei, din care a primit suma de 3.100.000 de euro de la RCS&RDS, banii fiind disimulaţi sub forma unor plăţi făcute în cadrul unui contract de asociere în participaţiune, încheiat la data de 15 august 2009, pentru finanţarea afacerii Crystal Palace Ballrooms. 

"Contractul respectiv a fost încheiat între societăţile Bodu SRL, deţinută de Dumitru Dragomir şi RCS&RDS SA, inculpatul Bendei Ioan beneficiind de sprijinul inculpaţilor Dinei Mihai şi Oprea Alexandru, administratori ai RCS&RDS SA. Banii respectivi au fost pretinşi şi primiţi de inculpatul Dumitru Dragomir în contextul executării, în perioada respectivă, a unui contract de cesiune a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga 1, încheiat la data de 8 aprilie 2008 între LPF şi consorţiul constituit din societatea SC RCS & RDS SA, administrată de inculpatul Bendei Ioan şi o altă societate", susţin procurorii.

Tag-uri: Mitică Dragomir
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ