Mitropolia Banatului. Bătaie mare pe locul lui Nicolae Corneanu

| 02 oct, 2014

În timp ce toată suflarea ortodoxă din Timișoara îl așteaptă azi pe Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), înalții prelați au început să „împartă cărțile” pentru alegerea viitorului mitropolit bănățean.

La finalul celor 40 de zile de doliu în care a intrat toată suflarea ortodoxă din vestul țării, în cele trei săptămâni care vor urma, Sfântul Sinod al BOR va alege noul mitropolit. Interesul față de această mitropolie este foarte mare, din mai multe motive, toate întemeiate.

Cu sute de parohii, 10 mănăstiri și un schit, Mitropolia Banatului este considerată una din cele mai „bogate” din România (n.r. există mitropolii în țară cu sub 50 de biserici). Pe de altă parte, degrabă nu va deveni vacant alt scaun de mitropolit, dat fiind faptul că ocupanții de regulă cârmuiesc pe viață și cei existenți în țară sunt oameni în puterea vârstei.

Surse apropiate BOR susțin că sunt cel puțin opt înalte fețe bisericești ar putea intra în discuții pentru viitoarele alegeri privind conducătorul Mitropoliei Banatului, după decesul lui Nicolae Corneanu, notează pressalert.ro.: Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfințitul Părinte Lucian Mic, Episcop de Caransebeș, Prea Sfinţitului Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, Paisie Lugojanu, Înaltpreasfinţitul Ioan Selejan, Arhiepiscopul Covasnei, Preasfințitul Emilian (Nică) Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, de la Munchen, Înaltpreasfințitul Mitropolit Iosif al Europei Occidentale și Meridionale de la Paris, Înaltpreasfințitul Casian al Dunării de Jos.

Citeşte şi: Reacţia dură a lui Mihai Bendeac după moartea Mitropolitului Banatului

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
05 oct, 2014
Fratele Filimon Felasie
Fiilor drept-credincioşi, citiţi următoarele adevăruri despre viaţa cea binecuvântată a părintelui Arsenie Boca şi luaţi aminte că veţi putea intra în Împărăţia Cerului doar dacă le veţi mărturisi întru mântuirea cea dătătoare de viaţă veşnică:

► Atunci când Dumnezeu a spus “Să fie lumină!”, cita din Arsenie Boca.
► Se spune că Dumnezeu a făcut Pământul, Soarele, Luna, stelele, plantele, animalele şi omul. Pe Dumnezeu l-a făcut Arsenie Boca. De mai multe ori şi în poziţii diferite.
► Moise a primit Cele 10 Porunci de la Arsenie Boca.
► Când merge la culcare, Bau-Bau se uită în şifonier şi sub pat ca nu cumva Arsenie Boca să fie acolo.
► Arsenie Boca a scris un almanah gastronomic intitulat “Cartea de bukkake”, datorită faptului că iubea credincioşii exact ca sarea-n bukkake. În cųrând va fi editat un al doilea volum denumit “Bukkake tradiţionale”.
► Atunci când Iisus a înviat, a suferit un preinfarct în momentul în care a auzit că pe Pământ există unul mai tare ca el. Era vorba despre Arsenie Boca.
► Arsenie Boca ştie ce este lerul despre care cântă Ştefan Hruşcă.
► Arsenie Boca a inventat motorul Euro 666.
► Arsenie Boca n-a avut copii, dar el e adevăratul tată al lui Luke Skywalker.
► Arsenie Boca îl vede pe Omul Invizibil.
► Dacă tu ai 10 lei şi Arsenie Boca are 10 lei, Arsenie Boca are mai mulţi bani ca tine.
► Nu există lesbiene, ci doar femei care încă nu l-au cunoscut pe Arsenie Boca.
► Când Arsenie Boca s-a hotărât să fumeze, ţigările au început să se îmbolnăvească de cancer.
► Arsenie Boca îi spovedea pe Iustin Pârvu şi Ilie Cleopa folosind mirul pe post de lubrifiant. Lui Arsenie Papacioc îi dădea cu agheasmă la papacioacă.
► Dacă Arsenie Boca ar fi purtat elice în loc de potcap, s-ar fi numit Arsenie Belişcopter.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ