Moțiune simplă pe Sănătate, depusă de PNL, USR și PMP în Camera Deputaților

| 04 oct, 13:40

Liderul deputaților liberali, Raluca Turcan, a anunțat, miercuri, în plen, depunerea unei moțiuni simple pe Sănătate, inițiată de PNL, USR și PMP.

Moțiunea simplă este intitulată "PSD dăunează grav sănătății".

Raluca Turcan a susținut că premierul Mihai Tudose trebuie să-l demită pe ministrul Sănătății, Florian Bodog.

"Problemele în sistemul de sănătate sunt grave, din nefericire se adâncesc cu fiecare zi. Criza vaccinurilor nu are nici la această oră o soluție pe termen lung, nu există plan de vaccinare, nu există o lege a vaccinării și nici stocuri de vaccinuri. Copiii s-au întors în colectivități și, din nefericire, nu toți au fost imunizați împotriva unor boli grave", a spus Turcan.

Ea a adăugat că o problemă în sistemul de sănătate este "haosul din salarizare", menționând că angajații sunt în momentul de față în stradă și, în pofida majorărilor anunțate, există riscul ca veniturile acestora să ajungă la nivelul anului 2009.

"Construcția celor trei spitale clinice de urgență Cluj, Craiova și Iași este trecută la bifate și uitate. (...) Pentru aceste realități dureroase ale acestui Guvern în derivă și numai pentru cele menționate, prim-ministrul Tudose ar trebui să-l demită pe ministrul Bodog, iar Ministerul Sănătății să înceteze să mai fie inamicul public numărul unu al românilor", a declarat Turcan.

Biroul permanent al Camerei Deputaților urmează să decidă asupra dezbaterii moțiunii în plen.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ