Moşteanu (USR) cere informaţii privind costul vizitei preşedintelui în Japonia

| 09 mar, 19:10

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să precizeze care a fost costul vizitei în Japonia şi cum a fost selectată firma care a asigurat transportul.

Într-o postare pe Facebook, el anunţă că a depus cerere oficială pentru a primi răspuns la cinci întrebări legate de această vizită.

"Domnule Klaus Iohannis, care a fost costul total al vizitei oficiale în Japonia? Cât aţi plătit pentru avionul privat închiriat? Acel palat zburător cam kitschos, specific oligarhilor, dar nu pot discuta gusturile Preşedintelui. Cine a făcut parte din delegaţia oficială? Cum a fost selectată firma care a asigurat transportul? Ce aţi căutat la Sibiu, domnule Preşedinte? Cum se justifică escala acolo?", sunt cele cinci întrebări.
Deputatul USR Claudiu Năsui a criticat miercuri "vizita opulentă" a preşedintelui la Tokyo.
"Ghiciţi pe ce cheltuie statul 400.000 euro din taxele dumneavoastră? O vizită opulentă pentru preşedintele Iohannis şi soţia la Tokyo. Cu un jet privat cum nici Ceauşescu nu visa, cu dormitor şi restaurant gourmet la bord. Culmea este că prima escală în drum spre Tokyo a făcut-o la... Sibiu", scria Năsui pe Facebook.
Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, vicepreşedinte PNL, a declarat miercuri că deplasarea cu un avion privat a preşedintelui Klaus Iohannis în vizita oficială pe care a efectuat-o în Japonia este justificată, având în vedere importanţa acestui eveniment în cadrul căruia a fost semnat şi Parteneriatul strategic între cele două ţări.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că a mers împreună cu premierul Nicolae Ciucă în vizită în Japonia cu un avion de linie şi a adăugat că România "merită să aibă o aeronavă prezidenţială".

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ