Moştenirea lui Octavian Morariu. Care sunt perspectivele relansării sportului românesc

Celebra întrebare de la începutul anilor ’90 - ce aţi făcut în ultimii cinci ani? poate fi transpusă astăzi în sport odată cu demisia lui Octavian Morariu de la şefia Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Aşadar ce aţi făcut domnule Morariu în ultimii zece ani? Pentru că aproape un deceniu a trecut de la instalarea sa la şefia Olimpismului românesc.



De numele fostului mare rugbist se leagă noul sediu al COSR, o clădire modernă construită din fonduri de la buget, dar şi atrase de la sponsori, şi în mod deosebit Baza Olimpică de la Izvorani, vitală pentru marea performanţă. În ceea ce priveşte rezultatele de la firul ierbii, din păcate acestea au fost mai degrabă palide. Între Atena 2004 şi Beijing 2008, respectiv Londra 2012 s-a creat o falie evidentă. Dacă în urmă cu zece ani România spărgea seiful cu un total de 19 medalii, 8 aur, 5 argint şi 6 de bronz, patru ani mai târziu numărul tezarul s-a înjumătăţit - 8 medalii, din care 4 de aur, 1 de argint şi 3 de bronz; linie păstrată şi la Londra cu 9 medalii, din care doar 2 de aur, 5 de argint şi 2 de bronz.



Interesant este că prima jumătate a mandatului lui Morariu nu s-a suprapus cu criza economică, deci nu putem vorbi de subfinanţarea cronică a sistemului, cu toate că sportul nu a reprezentat vreo prioritate în regimul Băsescu. Cauzele ar trebui să le căutăm în altă parte: desfiinţarea sportului de masă, primul pas prin retrogradarea ministerului de resort la nivel de agenţie guvernamentală, lipsa şi carenţele unei legislaţii moderne în domeniu, care să atragă sponsorii nu să-i îndepărteze, eliminarea orelor de sport din învăţământ. Din această perspectivă eforturile lui Octavian Morariu au semănat cu ale lui Sisif, sau mai pe româneşte spus nu poţi să faci din nimic bici şi să mai şi troznească.



Mult aşteptatul reviriment al sportului românesc nu se poate realiza decât printr-un efort conjugat - infrastructură materială, competenţă şi legi adecvate. La primele două capitole lucrurile au început să se mişte; avem stadioane şi săli nou nouţe, dar şi proiecte ambiţioase care se vor concretiza în următoarea perioadă. În ceea ce priveşte competenţa diriguitorilor suntem pe mâine bune, poate cu excepţia fotbalului, dar aici este vorba de o poveste cu iz politic marca Cotroceni. În fruntea Ministerului Tineretului şi Sportului a venit Gabriela Szabo, favorit la preşedinţia COSR este Alin Petrache, omul care a revoluţionat rugby-ul românesc, iar la celelalte discipline olimpice în şfârşit conduc oameni care au adus glorie ţării. Câteva exemple: la canotaj Elisabeta Lipă, scrimă - Mihai Covaliu, nataţie - Camelia Potec, box - Leonard Doroftei.



Pe partea legislativă, Ministerul Educaţiei are în vedere introducerea graduală a cursurilor de sport, astfel încât toţi elevi vor face la şcoală patru ore de educaţie fizică pe săptămână. De asemenea, pentru prima oară România are şansa unui premier pasionat de sport, gata să sprijine nu doar la nivel declarativ, dar care aşteaptă aşa cum este şi firesc proiecte viabile din partea profesioniştilor din domeniu.