Moţiunea simplă pe tema privatizării CFR Marfă a fost respinsă

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, astăzi, moţiunea simplă iniţiată de deputaţii Partidului Democrat Liberal şi cei ai Partidului Poporului - Dan Diaconescu intitulată "CFR Marfă - cronica unei alte privatizări eşuate", înregistrându-se 224 de voturi împotrivă, 50 de voturi pentru şi 19 abţineri.
Iniţiatorii au solicitat declanşarea unei anchete de către Corpul de control al primului-ministru privind elaborarea hotărârilor de guvern prin care au fost aprobate strategia de privatizare şi condiţiile contractului de vânzare-cumpărare pentru CFR Marfă, potrivit Agerpres.
Totodată, s-a solicitat asumarea unei dezbateri publice autentice asupra noii strategii de privatizare a companiei, inclusiv la nivel parlamentar, realizarea unei evaluări corecte a activelor şi poziţiei pe piaţă a CFR Marfă, astfel încât preţul de pornire pentru un nou proces de privatizare să reflecte valoarea reală.
Deputaţii PDL şi PP-DD au mai cerut transmiterea concluziilor anchetei Corpului de control către Parlament şi Direcţia Naţională Anticorupţie pentru identificarea persoanelor care trebuie sancţionate pentru 'eşecul de proporţii' al acestei privatizări.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
