MOTIVARE: Fostul prodecan din ASE, Cosmin Şerbănescu, determina studenţi să-i dea mită spunându-le că au lucrări îndoielnice
Fostul prodecan al Facultăţii de Finanţe-Bănci din ASE, Cosmin Şerbănescu, determina studenţii să îi dea mită fie spunându-le că au lucrări de calitate "îndoielnică", fie acordându-le ajutorul de a le elabora "o cunoştinţă" tezele de diplomă, se arată în motivarea sentinţei de condamnare a acestuia.
"Instanţa reţine că inculpatul a avut aceeaşi rezoluţie infracţională în sensul că pe de o parte acesta prevedea rezultatele actelor de executare cât şi le urmărea, existând pentru acesta o practică de a pretinde sume de bani studenţilor, sens în care instanţa are în vedere numărul foarte mare cât şi a modului de săvârşire: ori îşi arăta nemulţumirea cu privire la calitatea îndoielnică a lucrărilor elaborate de studenţi în apropierea termenului de predare – metodă aplicată studenţilor care încercau să-şi elaboreze singuri lucrările – ori prin acordarea ajutorului de a le elabora 'o cunoştinţă' lucrările – pentru studenţii mai puţin interesaţi de elaborarea personală a lucrărilor", se arată în motivarea deciziei de condamnare la şase ani pentru luare de mită, de către Tribunalul Bucureşti.
Conform sursei citate, Şerbănescu, în schimbul sumelor de bani primite a elaborat pentru studenţi sau masteranzi lucrări de licenţă sau de disertaţie, deşi el era membru al unei comisii de examinare, iar în mod automat studenţii care dădeau mită promovau examenul.
"Având în vedere că au fost încălcate atribuţii de serviciu ce ţin de învăţământ, care ar trebui să asigure o dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetăţenească activă în societate, pentru incluziune socială şi pentru angajare pe piaţa muncii, urmările sunt foarte grave", subliniază judecătorii care l-au condamnat pe fostul prodecan din ASE.
Cosmin Şerbănescu, a fost condamnat la şase ani de închisoare, în februarie, după ce a primit de la studenţi între 400 de lei şi 400 de euro în schimbul unor lucrări de licenţă gata făcute şi al unor note de promovare.
Decizia a fost luată de Tribunalul Bucureşti, ea nefiind definitivă. Sentinţa a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
Şerbănescu, judecat pentru luare de mită şi trafic de influenţă, se află în arest preventiv din 18 iulie 2014.
Instanţa a mai decis confiscarea de la Cosmin Şerbănescu a sumelor de 9.730 de euro, 1.525 de lei şi 1.300 de dolari.
În acelaşi dosar a fost condamnat şi unul dintre studenţii care i-a dat mită fostului prodecan, Rami Bayssi, la un an şi patru luni de închisoare.
Potrivit Parchetului instanţei supreme, în calitate de profesor titular al cursurilor de fiscalitate, asigurări şi reasigurări, Şerbănescu a cerut şi primit de la studenţi sume între între 400 de lei şi 400 de euro, în schimbul unor lucrări de licenţă gata elaborate, în formă digitală.
Procurorii mai spun că Şerbănescu le-ar fi garantat studenţilor că el, în calitate şi de membru al comisiei de licenţă, le va asigura nota corespunzătoare promovării examenului de licenţă.
De asemenea, potrivit anchetatorilor, fostul prodecan "a acceptat să-şi traficheze influenţa, în schimbul banilor primiţi, prin intervenţii la profesorii coordonatori ai lucrărilor de licenţă şi membri ai comisiilor de examinare, în vederea promovării examenelor de an şi a celor de licenţă".