MOTIVAREA deciziei de cercetare în libertate a lui Dumitru Dragomir

| 11 apr, 2014

Probele anchetatorilor nu dovedesc, la acest moment, implicarea lui Dumitru Dragomir în "comiterea unor activităţi cu efect prejudiciabil pentru Liga Profesionistă de Fotbal", câtă vreme acesta nu şi-a însuşit bani din presupusa infracţiune, iar LPF nu s-a constituit parte civilă, arată Tribunalul Bucureşti.

Concluzia apare în motivarea deciziei prin care Tribunalul Bucureşti (TB) a respins propunerea de arestare preventivă a fostului şef al al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF).

Judecătorul de drepturi şi libertăţi Raul Alexandru Nestor de la TB, care a decis cercetarea în libertate a lui Dragomir, arată în motivare că acuzaţiile aduse acestuia nu sunt probate de dovezile aduse de anchetatori.

Magistratul notează, în documentul citat, că "mijloacele de probă administrate în cauză, interpretate în mod coroborat, permit reţinerea presupunerii conform căreia s-a recurs la serviciile unei societăţi de intermediare în scopul cesiunii drepturilor de transmisie televizată a meciurilor de fotbal".

"Faptul că o asemenea procură ar fi anterioară hotărârii AGA prin care s-a discutat posibilitatea apelării la un intermediar (a cărui existenţă este confirmată atât de inculpatul Corbu Mihai, cât şi de martorul Tărău Adrian) nu este în măsură să demonstreze cu certitudine implicarea inculpatului Dumitru Dragomir în comiterea unor activităţi cu efect prejudiciabil pentru Liga Profesionistă de Fotbal. Mai mult, în condiţiile în care există presupunerea rezonabilă conform căreia inculpatul Dragomir Dumitru ar fi militat pentru reducerea comisionului acordat firmei intermediare, este greu de presupus în actualul stadiu al cercetărilor caracterul prejudiciabil al faptelor pentru care inculpatul Dragomir este cercetat", se arată în motivare.

Judecătorul Nestor mai precizează că LPF nu s-a constituit parte civilă în cauză, ceea ce înseamnă că instituţia nu se simte prejudiciată de pretinsele fapte invocate de anchetatori.

"Desigur că valoarea de aproximativ 2.800.000 de euro este una extrem de ridicată, însă, din analiza actelor şi lucrărilor cauzei, nu rezultă că Liga Profesionistă de Fotbal ar fi reclamat existenţa unui asemenea prejudiciu, la dosar neexistând nici măcar o cerere de constituire ca parte civilă în procesul penal", explică magistratul.

Nestor mai arată că "un alt element extrem de important în aprecierea poziţiei inculpatului Dragomir Dumitru faţă prejudiciul pretins provocat prin faptele sale este că niciun mijloc de probă administrat în cauză nu permite reţinerea faptului că şi-ar fi însuşit în interes personal o parte din suma încasată ca urmare a cedării unor pachete de drepturi de televizare a unor meciuri de fotbal către RCS-RDS".

"Mijloacele de probă demonstrează că aceste sume de bani ar fi ajuns la societatea care a intermediat cesiunea drepturilor, respectiv la SC Capital Properties SRL, iar acesta, mai departe, i-a virat în conturile unor societăţi cu comportament de tip fantomă, fiind apoi retraşi şi redirecţionaţi către adevăratul beneficiar", se mai arată în motivarea magistratului.

Tribunalul Bucureşti a decis, marţi dimineaţă, ca Dumitru Dragomir să fie cercetat în libertate, în timp ce oamenii de afaceri Mihai Corbu şi Radu Arhire au fost arestaţi preventiv, în dosarul privind vânzarea de către LPF a drepturilor TV pentru meciuri.

Decizia TB nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti i-au reţinut, luni, pe Dumitru Dragomir, pentru delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani, pe Mihai Corbu, pentru complicitate la delapidare, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani, şi pe Radu Arhire, pentru complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani.

Potrivit anchetatorilor, Dragomir i-ar fi determinat membrii LPF să aprobe plata unui comision de 12.102.648 de lei în favoarea unei firme administrate de Mihai Corbu şi Radu Arhire drept contravaloare a unor servicii de intermediere care nu au fost prestate, în scopul însuşirii sumei.

Din probele administrate în cauză a rezultat suspiciunea rezonabilă că în perioada 2011 - 2013, inculpatul Dumitru Dragomir, în calitate de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, în baza unei înţelegerii cu inculpatul Corbu Mihai - administrator al SC C.P. SRL, cu intenţie, a determinat membrii LPF să aprobe acordarea/plata unui comision în valoare de 12.102.648 lei, în favoarea SC C.P. SRL, drept contravaloare a unor servicii de intermediere care, în realitate, nu s-au prestat, în scopul însuşirii sumei anterior menţionate, arată procurorii.

Pentru realizarea acestui scop, Dragomir, profitând de calitatea sa de preşedinte al LPF, a creat, în paralel cu circuitul licit de vânzare (prin negociere directă) a drepturilor de televizare către SC R. SRL, un circuit ilicit - fictiv, apt să creeze confuzia cu cel licit, în scopul delapidării sumei de 3.000.000 de euro din patrimoniul LPF. El a inserat în circuitul fictiv un contract de intermediere, care atestă desfăşurarea unor activităţi de identificare pe piaţă a unui cumpărător, cu societatea administrată de Mihai Corbu şi Radu Arhire.

În baza contractului de intermediere, fostul preşedinte al LPF a obţinut aprobarea plăţii, de către Adunarea Generală a Acţionrilor (AGA), a unui comision de 5 la sută din preţ către societatea administrată de inculpatul Mihai Corbu, cunoscând că aceste servicii nu au fost prestate.

Totodată, în fiecare întrunire a AGA din această perioadă, Dragomir, care a condus adunările, a prezentat membrilor actele circuitului licit, determinându-i să-şi dea acordul pentru încheierea contractului de mandat între LPF şi societatea administrată de Corbu şi Arhire, deşi contractul între LPF şi SC R. SRL s-a încheiat ca urmare a negocierii directe.

Deşi cunoştea că acel contract de mandat (intermediere) a rămas fără obiect şi din punct de vedere juridic, Dragomir l-a executat în sensul că a plătit în trei tranşe comisionul către societatea administrată de Corbu şi Arhire, mai arată procurorii.

Din societatea administrată de Corbu şi Arhire, suma de bani a fost transferată în cele din urmă, în baza unor relaţii comerciale fictive, în conturile unor societăţi fantomă, iar din conturile acestora sumele de bani au fost scoase în numerar şi returnate inculpaţilor, potrivit Parchetului TB.

Avocatul lui Dumitru Dragomir, Alina Gingirov, a declarat luni, după reţinerea clientului său în dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a unor meciuri din Liga I, că acesta e acuzat de spălare de bani, delapidare şi evaziune, iar procurorii nu au ţinut cont de probele pe care le-a adus.

Înainte să fie dus la audieri, Dragomir a scris pe blogul său că în acest dosar ar fi vorba despre un comision de 2,25 milioane de euro acordat firmei omului de afaceri Mihai Corbu. "L-am văzut pe Corbu de două ori, iar o dată ne-am certat", a adăugat fostul şef al LPF.

În iunie 2011, Dumitru Dragomir a declarat că oferirea unui comision de 5 la sută firmei care a intermediat contractul pentru drepturile TV este perfect legal, acesta fiind aprobat de către Adunarea Generală a LPF.

Tot atunci, juristul LPF, Cătălin Ciubotă, spunea că cedarea drepturilor TV se face în conformitate cu legislaţia românească şi europeană. "Au fost litigii, prin care trei cluburi, Steaua, Dinamo şi Rapid au încercat să susţină că drepturile TV ar aparţine cluburilor. Există hotărâri definitive şi irevocabile care atestă ceea ce scrie şi în Statut, drepturile TV aparţin LPF. Legea Sportului prevede acelaşi lucru, ca gestiunea drepturilor TV să fie colectivă, cum e şi la nivelul UEFA. E normal să fie aşa, pentru că gestiunea individuală a drepturilor TV s-a dovedit a fi falimentară, în cazul în care nu eşti un club mare. De aceea în toată Europa, gestiunea se face colectiv. Această societate care a intermediat cedarea drepturilor, Capital Properties, şi-a făcut treaba foarte bine. Piaţa media, plus presiunea care a venit de la cluburi, a creat un anumit blocaj. Apariţia acestui intermediar a dus la deblocarea aspectelor juridice, dar şi economice", a susţinut Ciubotă.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ