Motivul pentru care România are zero absorbţie la fondurile europene

| 11 mai, 10:03

Suntem deja la jumătatea tronsonului financiar 2014-2020 şi România are zero absorbţie la fondurile europene, atrage atenția comisarul european pentru Dezvoltare Regională.

Corina Creţu cere accelerarea depunerii proiectelor: “Aş merge şi pe şantier, fizic, dar din păcate nu am ce, nu am unde să lucrez, pe ce şantier”, spune comisarul european. În ritmul acesta, România va ajunge să atraga mai puţini bani decât în exerciţiul anterior, crede Viorel Micescu, de la Centrul de Asistenţă pentru Organizaţii Neguvernamentale CENTRAS.

 

Birocraţia excesivă şi lipsa de personal sunt factorii care ne fac să pierdem la capitolul infrastructură. Nu în ultimul rând, ratăm proiectele care generează cu adevărat schimbare socială, spune Viorel Micescu.

 

“Suntem o ţară înapoiată birocratic. Suntem mult mai înapoiaţi decât intelectual. Ajunge să ne gândim cum era ANAF acum doi, trei ani. Scotocea în munţi de cutii de hârtii. Am fost incapabili să facem o infrastructură IT fiindcă statul român a preferat să dea banii în proiecte corupte, mare parte dintre ele.  Înalta birocarţie română pierde contactul cu realitatea. Dacă o instituţie precum Curtea de Conturi lucrează ca în mileniul trecut, acest lucru influenţează toate instituţiile care se află dedesubt. Există lipsă de competenţă, există supra presiune de control şi există o cultură instituţională în administraţia română care ne face neperformanţi”, declară Micescu.

 

“Dacă astăzi ne apucăm să gândim o reformă mare a sistemului, a arhitecturii, ne prinde sfârşitul exerciţiului până ni se aprobă toate instituţiile. Lucrurile acestea trebuie făcute din mers. Poate chiar de azi să începem să gândim o arhitectură mai suplă, mai orientată spre rezultat, nu spre raport, astfel încât fiecare euro cheltuit să genereze un impact.  Să nu genereze proiecte care au mers în gol şi care nu au nicio finalitate. Să nu genereze proiecte care, de fapt, servesc piaţa de muncă a altor ţări. Să nu genereze proiecte care se fac doar pe hârtie”, a adăugat Micescu.

Tag-uri: fonduri europene
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ