MRU: mama tuturor răniților

Abia acum, cei atenți la evoluția politică a efemerului premier MRU pot realiza cu maximă claritate că numirea sa în fruntea ultimului guvern croșetat de Traian Băsescu la Cotroceni a fost de fapt o măsură disperată a președintelui care nu mai putea susține incompetența guvernului Boc, ajuns la conflict deschis cu populația în toate marile orașe. Prezentat cu mare fală de președintele ce jubila încântat de găselniță, premierul MRU nu a întârziat să se înfățișeze românilor ca un individ arogant și suferind de mania grandorii.

Traiectoria sa într-ale guvernării a fost dealtfel rapid întreruptă mai ales spre satisfacția bătrânilor certați de acesta pentru că
au îndrăznit să rămână înzăpeziți cu mortul și orătăniile în casă, prin cătunele din Bărăgan, în loc să aștepte forțele armate cu ghiocei și tricolor pe la porți.

Nimeni și nimic nu l-au putut însă convinge să-și înghită frustrarea pentru rușinoasa înfrângere suferită. MRU a continuat de atunci și până în prezent să confunde planul politicii cu cel personal, refuzând cu obstinație o retragere onorabilă și continuând să se afunde în ridicol. Artizan al unei formațiuni politice de buzunar, intrată în jocul politic practic din neatenția și neglijența unui Blaga preocupat de probleme mult mai grave, MRU s-a făcut periodic remarcat prin declarații gonflate sau fantasmagorice.

Devenit ținta umoriștilor de ocazie în căutare de subiect politic, MRU a rămas în memoria colectivă cu câteva ziceri antologice și atitudini pe măsură. Poate cea mai cunoscută dintre declarațiile sale este cea referitoarea la coagularea dreptei în trei pași. Mai aproape de zilele noastre, MRU a provocat zâmbete și în spatele său s-a făcut un anumit gest cu mâna în dreptul tâmplei după ce, din postura perdantului absolut al anului 2012 și fără nicio perspectivă reală pentru alegerile din 2014, s-a apucat să debiteze savant condițiile ultimative care l-ar putea determina pe el, liderul partidului ediție de buzunar, să primească PNL ”într-o formulă complexă de centru-dreapta”.

Indiferent la glumele și ironiile adeseori dure la adresa sa pe tema gusturilor gastronomice costisitoare dar și a incapacității sale politice evidente, MRU se încăpățânează să emită comunicate politice pe bandă rulantă pe toate temele de actualitate, cu obstinația imperturbabilă cuvenită liderilor unor partide mult mai mari și mai puternice, cu zeci de ani de tradiție politică.

MRU debitează despre următorul președinte al țării, glosează pe tema ruperii USL, emite judecăți la adresa autorităților de la Budapesta și se anunță pregătit pentru alianța electorală din care va răsări "un mare partid centru-drepta, care să fie suficient de flexibil şi de modern pentru a adăposti toate orientările doctrinare".

Imperturbabil și harnic, MRU are o opinie și un sfat pertinent referitor la orice problemă politică. Singurul lucru care-i lipsește, din păcate, pe lângă jena înnăscută care ar împiedica orice om obișnuit să fie atât de plin de sine, este și un partid, atât de necesar pentru a-i da greutate opiniilor și personalității sale. Deși vorbește adeseori la plural, MRU nu mai este băgat în seamă nici măcar de președintele care l-a promovat odinioară.

Ieșit complet din cărți și rupt de realitate, el este ignorat și ocultat din discursul politic al celor pe care el îi consideră demni de a-i fi parteneri. Uneori, chiar este înlăturat precum o muscă prea insistentă, de pe rever, așa cum a făcut-o ultima oară chiar Vasile Blaga care a declarat ofuscat că PDL nu va mai face donații ”partidulețelor”. Una din aceste formațiuni menționate de Vasile Blaga este și Forța Civică a lui MRU. Deși FC nu e cu mult mai mare decât insigna de la reverul liderului său, MRU
insistă să se expună ironiilor de tot felul prin inițiativele sale ce au la bază tot felul de calcule savante, mai puțin dimensiunea și capacitatea organizatorică a partidulețului pe lângă care și PIN-ul de odinioară al lui Cozmin Gușă ar părea azi un gigant politic.

Fie lui MRU i-a fost extirpat în totalitate simțul ridicolului, fie acesta, preocupat de alte zone academice, a neglijat să acumuleze tocmai cultura politică necesară pentru a intui că FC va fi la rândul său pierdut la o promenadă și declarat nul, ca atâtea alte brelocuri ale politicii dâmbovițene. Până la acest tragic deznodământ, care îl va șifona probabil la fel de tare ca și exceptarea sa de la actul de guvernare după numai 78 de zile, MRU se consideră desigur în continuare un mare conducător de oști aflat în fruntea unei armate politice considerabile. De pe acest piedestal imaginar, MRU își permite chiar să joace rol de mamă a tuturor răniților, anunțându-i sobru pe toți primarii cu probleme că au în persoana sa un sprijin. MRU reușește astfel să împrumute ceva din farmecul desuet al discursurilor politice declamativ-fanfaronarde ale perioadei interbelice...