MRU: Mi-aş dori să văd premierii României şi Ungariei condamnând împreună discursul extremist
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, referindu-se la afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu potrivit cărora România îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei, că aşteaptă detalii din partea Preşedinţiei, a Guvernului, a instituţiilor responsabile.
"Aşteptăm cu toţii explicaţii suplimentare, lămuriri, detalii din partea factorilor responsabili - Preşedinţie, Guvern, alte instituţii cu competenţă în materia politicii externe", a precizat Ungureanu.
El a arătat că împotriva extremismului politic "trebuie luptat, aplicând sever legislaţia în vigoare, democraţiile moderne neavând nevoie de extremism pentru a se dezvolta".
"Discursul extremist trebuie sancţionat la nivel european, şi nu doar la nivel bilateral, în interiorul UE. Mi-aş dori să-i văd pe premierii României şi Ungariei condamnând împreună de la acelaşi microfon orice declaraţie antidemocratică, extremistă, antieuropeană, care îndeamnă la ură etnică şi rasială. Nici România nu a fost ferită de discursuri violent antieuropene în vara anului trecut", a adăugat liderul Forţei Civice.
Fostul premier condamnă orice utilizare a statutului minorităţii maghiare din România în viitoarea campanie electorată din Ungaria.
De asemenea, Ungureanu spune că nu trebuie transformat "un personaj politic marginal şi ridicol", cum este Vona Gabor, în "elementul de condiţionare a relaţiei bilaterale româno-ungare".
El a mai spus că "naţionalismul nu ţine de foame" şi că realitatea la faţa locului e diferită de ceea ce prezintă unii politicieni de la Budapesta şi Bucureşti. "Tot ce se reţine din regionalizare este că e vorba de graniţe şi de interese, şi nu de progresul general şi dezvoltare echilibrată. Ce a plănuit USL în materia regionalizării nu are nimic comun cu ideea europeană de regionalizare, care uneşte şi nu separă comunităţile", a mai spus Ungureanu.
Vorbind despre principiul general al tratamentului minorităţilor în România, Traian Băsescu a afirmat: "Niciun prag constituţional nu poate fi nici luat în discuţie, nici depăşit. Poate să se perinde prin Harghita şi Covasna toată protipendada politicienilor maghiari. Cred că e ultimul an în care au putut să o facă atât de relaxat".
Şeful statului român a susţinut că politicienii maghiari care au venit în Harghita şi Covasna au depăşit limita decenţei. "Anul ăsta au ajuns la limita la care le spun: e prea mult", a continuat preşedintele Băsescu.
El a susţinut că Ungaria a devenit "în momentul de faţă un focar de instabilitate din punct de vedere al tratării minorităţilor în regiune, nu în România, în regiune", adăugând că politica Budapestei a început să creeze "dificultăţi". "România îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei", a continuat Băsescu.
Liderul Jobbik, Vona Gabor, a declarat, sâmbătă, la Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal (Erdelyi Magyar Ifjak-EMI) de la Borzont, judeţul Harghita, că partidul pe care îl conduce va apăra drepturile şi interesele maghiarilor din Transilvania, asumându-şi responsabilitatea unui conflict cu România.
MAE a transmis, duminică, printr-un comunicat, că aşteaptă din partea Guvernului de la Budapesta să se disocieze de declaraţiile Jobbik făcute sâmbătă, ministerul menţionând totodată că "dezavuează orice manifestări sau declaraţii extremiste care au loc pe teritoriul României".
Jobbik este un partid de opoziţie care nu este implicat în activitatea Guvernului ungar şi nu împărtăşeşte responsabilităţile acestuia, a declarat Ministerul ungar de Externe pentru MTI, răspunzând unei solicitări din partea diplomaţiei române.
Guvernul ungar este angajat faţă de principiile fundamentale şi obiectivele parteneriatului strategic ungaro-român, subliniază ministerul ugar.