MRU răstoarnă situația: Președintele a primit informari de la SERVCII!
Fostul șef SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, a venit cu un argument care daramă explicațiile date de SRI si Traian Basescu. Acesta a precizat în cadrul unei emisiuni televizate că preşedintele României a primit informaţii din partea partea Serviciului Român de Informații şi a Serviciului de Protecție și Pază cu privire la cazul BERCEA.
Întrebat dacă preşedintele Traian Băsescu a fost informat cu privire la cazul Bercea, preşedintele partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu a răspuns ferm: “Sigur ca da”.
“În momentul în care ştii că ai o vulnerabilitate lângă tine, care a fost exploatată de interlopi, nu-mi imaginez că preşedintele nu a solicitat informarea sau că nimeni nu a încercat să-l protejeze”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu la un post de televiziune.
Cât despre scandalul în care este implicat fratele lui Traian Băsescu, preşedintele Forţa Civică Mihai Răzvan Ungureanu a spus că este “o situaţie delicată”.
“E o situaţie delicată, e vorba de frate. Nu e o chestiune de politică de joasă speţă! Este un scandal în care preşedintele este victimă”, a mai spus Mihai Răzvan Ungureanu.
“Preşedintele României este o persoană cu enorme responsabilităţi şi eşti obligat să-i oferi protecţie. Preşedintele este beneficiar de informaţii indifirent de vulnerabilităţile sale. Rădăcinile acestei situaţii se aşează în felul în care a tratat clasa politică chestiunile legate de informaţiile clasificate. Pachetul de legi privind siguranţa naţioanală nu a fost aprobat. Din 1991 legile care sunt esenţiale pentru o Românie sigură nu au trecut în Parlament”, a spus senatorul Mihai Răzvan Ungureanu.