MRU: USL vrea să golească de sens funcţia prezidenţială
Preşedintele Partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, consideră că USL vrea să golească de sens funcţia de preşedinte al ţării prin procedura de desemnare a premierului.
"Am o informaţie de pe surse că preşedinţii şi structurile de conducere din USL, PSD şi PNL, s-au înţeles ca premierul să fie desemnat de partidul care are cel mai mare număr de mandate într-un viitor legislativ. Aceasta înseamnă anularea unei atribuţii executive esenţiale a preşedintelui, în dispreţul oricărui sens constituţional.
Preşedintele este ales în continuare prin vot direct, cu legitimitate conferită de votul a milioane de cetăţeni, iar premierul este ales de Parlament, scăpând de controlul democratic al naţiunii. Premierul devine cea mai importantă persoană din Executiv, iar în acel moment viaţa politică este complet debalansată în statul român. În acest caz, PSD devine, în timp, principalul partid de guvernământ al României, care îşi alege premierul din interiorul său. Domnul Ponta nu doreşte să fie preşedinte, că nu are de ce, ci prim-ministru cu puterile conferite de acest mecanism", a declarat Mihai Răzvan Ungureanu.
El a mai spus că PSD este continuatorul PCR. "Trebuie să prevenim confiscarea democraţiei româneşti în beneficiul unui singur mare partid, continuatorul real al PCR. PSD a învăţat lecţia de după alegerile din 2004 şi îşi doreşte o funcţie prezidenţială golită de sens, golită de putere, lipsită de orice capacitate de balansare, de moderare, de influenţare în bine a dinamicii politicii româneşti", a menţionat Mihai Răzvan Ungureanu.