Mugur Isărescu: A face politică monetară cu un public needucat este dificil

| 26 noi, 2013

Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a apreciat, marţi, că o politică monetară poate fi făcută doar dacă publicul este educat.

'A face politică monetară cu un public needucat este foarte dificil. Politica monetară se propagă mult mai uşor, dacă publicul este educat', a spus guvernatorul, cu ocazia semnării unui protocol de cooperare între Banca Naţională a României şi Ministerul Educaţiei Naţionale, pe o perioadă de patru ani.

Documentul se referă la întreaga paletă a activităţilor şi proiectelor educaţionale organizate în parteneriat de către BNR şi MEN, la scară naţională, atât la nivel preuniversitar, cât şi pentru învăţământul superior şi cercetare.

'Protocolul semnat astăzi, credem noi, consolidează un parteneriat început în urmă cu mai bine de trei ani. În plus, creează premisele dezvoltării unor noi activităţi în domeniul educaţiei financiare pentru noua generaţie. Scopul principal al acestui protocol îl reprezintă cooperarea între instituţiile Banca Naţională şi Ministerul Educaţiei, în vederea dezvoltării şi aprofundării unor elemente de educaţie financiară la nivelul învăţământului preuniversitar şi prin intermediul unor proiecte ai căror beneficiari sunteţi voi, dragi elevi', a spus Isărescu.

Guvernatorul BNR a arătat, de asemenea, că beneficiarii proiectului sunt cei care participă la disciplina opţională curiculară 'Educaţia financiară'. 

'Mai avem proiectul 'Să vorbim despre bani şi bănci'. Avem, în plus, vizite la sediul central sau la sediile teritoriale ale Băncii Naţionale, la Monetăria Statului sau la Imprimeria BNR. Toate, în cadrul unui program educaţional al Ministerului Educaţiei - 'Şcoala altfel'', a explicat guvernatorul.

El a precizat că membrii Consiliului de Administraţie al BNR s-au întâlnit şi au dialogat cu peste 2.700 de elevi şi 500 de profesori, din 18 judeţe ale ţării.

'Vom continua şi vom accelera aceste întâlniri. În egală măsură, prezentul protocol se adresează studenţilor şi cadrelor didactice universitare, cărora le-am dedicat proiectul 'Banca Naţională a României - Zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti'. În acest proiect, au fost implicaţi până în prezent peste 1.600 de participanţi, beneficiari direcţi ai seminariilor interactive susţinute de lectorii Băncii Naţionale. Conferinţele publice pe care le-au susţinut membrii Consiliului de Administraţie de la Banca Naţională au fost audiate în aceşti ani de peste 11.000 de reprezentanţi ai mediului academic, financiar - bancar, de afaceri şi ai presei. Spiritul acestui program este cel mai bine reprezentat de două proiecte - 'Academica BNR' şi 'Finanţe şi bani', prin care dorim creşterea şi dezvoltarea în continuare a mediului educaţional, formarea unei noi generaţii de specialişti în economie. În plus, vrem ca educaţia financiară să nu rămână la nivelul elitelor', a subliniat Mugur Isărescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ