Muzeul Colecțiilor de Artă se redeschide după patru ani de renovări și consolidări
Muzeul Naţional de Artă al României anunţă redeschiderea integrală a Muzeului Colecţiilor de Artă începând cu data de 4 iunie.
Potrivit unui comunicat transmis, luni, după un amplu proces de consolidare şi renovare a clădirii şi după restaurarea unor importante piese din patrimoniul muzeal, 34 de colecţii pot fi admirate de vizitatori pentru prima dată după 1986.
Inaugurarea oficială a muzeului are loc luni, 3 iunie 2013, ora 18.30, iar participarea se face exclusiv pe bază de invitaţie.
Publicul va putea vizita muzeul începând cu data de marţi, 4 iunie, orele 11.00. Programul de vizitare al muzeului este de sâmbătă până miercuri, orele 11.00-19.00 (în perioada mai - septembrie)/ 10.00-18.00 (în perioada octombrie - aprilie), joia şi vinerea închis.
Muzeul Colecţiilor de Artă este găzduit în clădirea fostului Palat Romanit. Edificiul, a cărui construcţie a început în jurul anului 1812, după incendiul devastator din 1802 care a transformat în cenuşă cea mai mare parte din casele de lemn ale capitalei, este unul din reperele importante ale începuturilor arhitecturii moderne din Bucureşti. Finalizat de către vistiernicul Grigore Romanit (Romanet), al cărui nume îl poartă, palatul a fost supus de-a lungul timpului unor transformări masive, rămânând însă un martor al vieţii politice, sociale şi culturale a capitalei.
Inaugurat în 1978 ca secţie a Muzeului Naţional de Artă al României, Muzeul Colecţiilor de Artă reuneşte într-un singur aşezământ donaţiile făcute de-a lungul anilor de colecţionari cu merite deosebite în păstrarea unui valoros patrimoniu artistic. Din 1986 până în 2009 muzeul a fost deschis parţial pentru public, în diferite formule (corpurile B şi C până în 2002, corpul A în perioada 2003-2009), iar la începutul anului 2009 muzeul a fost închis, ca urmare a avansării lucrărilor de consolidare şi restaurare, finanţate prin împrumutul oferit României de către Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în vederea reabilitării monumentelor istorice reprezentative.
În prezent, în urma unei solide reconstrucţii şi reamenajări, fostul Palat Romanit poate valorifica într-o viziune modernă patrimoniul muzeal pe care îl găzduieşte. Colecţiile prezentate, care ocupă integral cele trei corpuri ale Palatului Romanit, cuprind lucrări de artă românească modernă, artă românească populară, dar şi lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă de provenienţă occidentală sau orientală. Expunerea lor ţine seama de specificul patrimoniului, urmărind redarea configuraţiei originare a fiecărei colecţii, într-o prezentare coerentă atât sub raport cronologic, cât şi sub raportul filiaţiilor stilistice.