NASA certifică faptul că unii meteoriți provin într-adevăr de pe Marte

| 22 oct, 2013

Noi dovezi adunate cu ajutorul instrumentelor roverului Curiosity, aparținând NASA, indică cu exactitate proporția a doi izotopi de argon din atmosfera marțiană și confirmă ipoteza că unii meteoriți descoperiți pe Pământ provin de pe această planetă, conform unui material publicat de SPACE.com.

Noi măsurători confirmă originile marțiene ale unei părți a meteoriților descoperiți pe Terra și îi ajută pe planetologi să înțeleagă când și din ce cauze Marte și-a pierdut cea mai mare parte a atmosferei, transformându-se dintr-o planetă caldă și umedă în deșertul roșu și înghețat din prezent.

Prin înțelegerea cu exactitate a concentrației izotopului mai ușor, de argon-36, în atmosfera marțiană și prin compararea sa cu concentrația izotopului mai greu, argon-38, oamenii de știință au putut confirma care trebuie să fie compoziția chimică a meteoriților proveniți de pe această planetă.

"De data aceasta avem confirmarea. Această măsurătoare directă, realizată pe Marte rezolvă toate incertitudinile cu privire la meteoriții proveniți de pe această planetă", susține coordonatorul acestui studiu, Sushil Atreya de la Universitatea din Michigan. Acest studiu a fost publicat în ultimul număr al revistei Geophysical Research Letters.

Roverul Curiosity a descoperit că proporția de argon în atmosfera lui Marte este de 4,2 — izotopul mai ușor dispărând mai rapid din atmosfera rămasă a planetei (ceea ce înseamnă 4,2 atomi de argon-36 pentru fiecare atom de argon-38). Dacă Marte nu și-ar fi menținut raportul originar dintre cei doi izotopi și nu și-ar fi pierdut atmosfera, acest raport ar fi fost de 5,5 — la fel ca în cazul Soarelui și a lui Jupiter, două corpuri cosmice care dispun de o suficientă forță gravitațională pentru a împiedica disiparea în spațiu a acestor izotopi, conform NASA. Proporția de 5,5 atomi de argon-36 la 1 atom de argon-38 este, conform NASA (http://www.jpl.nasa.gov/) proporția primordială a sistemului nostru solar.

Înainte de acest studiu oamenii de știință considerau că proporția dintre cei doi izotopi de argon este între 3,6 și 4,5 (adică între 3,6 și 4,5 atomi de argon-36 pentru fiecare atom de argon-38) — în urma analizei particulelor de argon prizoniere în interiorul meteoriților despre care se credea că provin de pe Marte. Unul dintre instrumentele de bord ale roverului Curiosity, Sample Analysis at Mars (SAM), le-a permis cercetătorilor de la NASA să identifice proporția exactă.

"Argonul reprezintă semnătura clară a pierderii atmosferei pentru că este un gaz inert din punct de vedere chimic și nu interacționează cu alte elemente de la suprafața sau din interiorul planetei Marte", a explicat Sushil Atreya.

Următoarea misiunea a NASA pe Marte, MAVEN (Mars Atmosphere and Volatile Evolution Mission) urmează să investigheze direct atmosfera rămasă a Planetei Roșii. Sonda MAVEN va fi lansată spre Marte în luna noiembrie. AGERPRES

 

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
23 mar, 2014
tornado!
ooooohoo!!
tanti luiza a dato cu stelele ! ??a trecut de la retete si binefacerile care ne fac bine la stele !! da sunt dezamagit ca baiti duc doru de subiete si prea sunt inpirati pacat asa este cind nu trartezi lucruri seriose te ocupi de gainari!! gainar te numesti!!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ