NASA este interesată de laserul de la Măgurele

| 13 iun, 2014

Intensificarea cooperării în domeniul cercetării şi inovării, demararea unor programe de schimb de experienţă şi de mobilităţi academice la nivel de învăţământ superior au fost temele abordate de ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, la întâlnirea cu directorul Centrului pentru Zboruri Spaţiale Goddard, Christopher J. Scolese, din cadrul NASA.

Cei doi oficiali au mai discutat despre dezvoltarea proiectelor comune, convenite de cele două părţi, în urma vizitei anterioare a ministrului Costoiu la sediul NASA, în luna ianuarie a acestui an.

Partea americană şi-a reiterat interesul în legătură cu proiectul ELI-NP, realizat la Măgurele.

'În discuţii, un loc important l-a avut obiectivul dezvoltării parteneriatelor pentru sprijinirea, cu ajutorul cercetării spaţiale, a agriculturii inteligente, respectiv necesitatea unei cooperări mai eficiente pentru managementul dezastrelor naturale. Ministrul Mihnea Costoiu a abordat în cadrul întâlnirii subiectul participării ROSA (Agenţia Spaţială Română), în calitate de membru al ESA (Agenţia Spaţială Europeană) la programele comune cu NASA', se arată în comunicatul MEN.

Întâlnirea a avut loc în cadrul vizitei efectuate de o delegaţie română, condusă de ministrul Mihnea Costoiu, în Statele Unite, în perioada 9 - 15 iunie, care a avut drept obiectiv dezvoltarea relaţiilor de cooperare dintre România şi SUA, în domeniul cercetării.

Tag-uri: mihnea costoiu, nasa
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ