Năstase: Decizia DNA în cazul lui Sorin Alexandrescu creează o problemă pentru Victor Ponta

| 05 iun, 2013

Decizia DNA referitoare la reţinerea şi apoi arestarea directorului general al Antena Group, Sorin Alexandrescu, a creat o problemă în primul rând pentru Victor Ponta, a afirmat la o emisiune TV fostul premier Adrian Năstase.

"Victor Ponta, în calitate de ministru de Justiţie şi de premier, a făcut propunerile respective, care, în opinia mea, chiar dacă subiectiv sunt împotriva acelor propuneri, din punct de vedere raţional aveau un anumit sens. Problema pe care am gândit-o şi atunci şi o gândesc şi acum, este că, prin faptul că între primele decizii luate la nivelul DNA-ului a fost şi aceasta legată de reţinerea, respectiv arestarea directorului de la Antena 1, s-a creat o problemă în primul rând pentru Victor Ponta. Şi nu ştiu dacă Laura Codruţa Kovesi şi cei din DNA au făcut lucrul acesta special ca să-i creeze o problemă lui Victor Ponta, care a făcut propunerile respective în relaţia sa cu Antenele în perspectiva următoarelor luni sau dacă este făcută pur şi simplu printr-o anumită coincidenţă. Eu însă nu cred în coincidenţe. Şi atunci mă întreb ce sens avea ca din zecile, sutele de dosare care înţeleg că sunt de la DNA să fie ales un dosar cu nişte fapte de acum câteva săptămâni şi să fie adus imediat în această zonă?", a argumentat Năstase.

Fostul premier a precizat că în cazul lui Sorin Alexandrescu observă o chestiune care, până la urmă, creează o problemă pe zona uneia dintre participanţii la coabitare.

"Şi aici este o chestiune pe care sunt convins că şi Victor Ponta şi colegii lui o înţeleg foarte bine, pentru că apare un sentiment de frustrare care va trebui într-un fel, sigur, gestionat din punct de vedere politic. Asta e părerea mea", a adăugat Adrian Năstase.

Întrebat dacă astfel de lucruri pot fi menite să-i aducă prejudicii premierului Ponta din punct de vedere politic, Adrian Năstase a răspuns afirmativ: "În mod evident!".

"Antenele au criticat această numire, ea a fost susţinută de către Guvern şi de către premier şi prima sau a doua decizie luată la DNA a fost legată de o chestiune care s-a întâmplat foarte rapid şi nu este vorba de niciuna dintre plângerile făcute de Guvern anterior. (...) Nişte oameni inteligenţi, la nivelul DNA, să nu fi fost conştienţi de acest efect care se produce la nivel public? Nu discut despre o eventuală vinovăţie (...) Şi atunci înseamnă că sistemul ca atare este condus în continuare de cineva care vrea să creeze disensiuni între partidele care sunt în coaliţie, între sistemul de Justiţie şi Guvern, între anumite structuri de comunicare în masă şi unele partide sau guvern. Deci toate aceste lucruri creează o stare de confuzie şi eu cred pe bună dreptate că jurnaliştii din zona Antenelor au sentimentul că se simt asediaţi într-o campanie care are finalitate politică", a mai afirmat fostul premier social-democrat.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ