Natalia Intotero: Guvernul a înăsprit condiţiile pentru cei care doresc să devină asistenţi maternali

| 01 aug, 21:11

Guvernul a aprobat o serie de modificări la legislaţia privind asistenţii maternali, iar condiţiile pentru cei care doresc să facă această activitate au fost înăsprite, a anunţat, joi, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero.

 

"Astăzi a fost aprobată ordonanţa de Guvern privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedura de atestare şi statutul asistentului maternal. Practic, după 21 de ani, venim cu modificări ample în urma controalelor efectuate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, în egală măsură în urma sesizărilor primite la telefonul de urgentă 119, dar şi a unor controale neanunţate efectuate din partea mea şi a echipei de la Ministerul Familiei. Toate acestea au dus la înăsprirea condiţiilor pentru ca toţi cei care doresc să fie asistenţi maternali să beneficieze de o pregătire în prealabil, de asemenea, partea de testare să fie făcută de această dată de specialişti din cadrul Direcţiilor generale de asistenţă şi protecţie a copilului, numai de specialişti angajaţi ai statului, spre deosebire de până acum când această parte de evaluare şi de atestare în mare parte era făcută de firme private", a precizat Intotero, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.
Ea a adăugat că în sistemul de protecţie specială pot fi daţi acestor asistenţi maternali în grijă maximum doi copii, cu excepţii acolo unde sunt mai mulţi fraţi.
"O altă prevedere - pensionarea. Conform Codului muncii, până acum, cei care muncesc în acest sistem puteau să solicite să aibă copii în grijă chiar şi după vârsta de pensionare. Desigur, vor fi excepţii, situaţiile tranzitorii pentru copii, tinerii care se află în momentul de faţă în grija acestor asistenţi maternali pentru a nu trece prin alte traume. Alte prevederi - vârsta minimă de 18 ani între asistentul maternal şi tânărul pe care îl are în îngrijire şi maxim de 47 de ani, adică la 47 de ani este vârsta maximă când un asistent maternal poate lua în grijă un copil de câteva zile astfel încât la împlinirea vârstei de pensionare acest copil deja să aibă împlinită vârsta de 18 ani şi să nu fie nevoit să treacă prin alte traume", a explicat Natalia Intotero.
Ministrul Familiei a menţionat că au fost introduse condiţii privind localizarea locuinţei asistentului maternal, adică acesta trebuie să stea în zone unde să fie acces la sistem de învăţământ, în apropiere să fie cel puţin un dispensar medical, să beneficieze de infrastructură, apă, canalizare şi de condiţiile normale prevăzute de lege în spaţiul de locuire.
"Evaluarea, aşa cum am menţionat, este făcută de o echipă a DGASPC, ei vor beneficia de perfecţionare din doi în doi ani şi vor fi şi reevaluaţi. (...) Ulterior, după obţinerea atestatului, asistentul maternal va efectua 32 de ore de cursuri de pregătire în fiecare an, premergător obţinerii atestatului are obligaţia de a desfăşura 50 de ore, din care 30 de ore parte teoretică şi 20 de ore parte practică", a completat Intotero.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ