Natalia Intotero s-a întâlnit cu ministrul Familiei şi cel al Sportului şi Tineretului din Italia
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia-Elena Intotero, a efectuat miercuri şi joi o vizită de lucru în Italia, ocazie cu care a avut reuniuni cu omologii săi din guvernul italian - Eugenia Roccella, ministrul Familiei, Natalităţii şi Egalităţii de Şanse, şi Andrea Abodi, ministrul Sportului şi Tineretului.
Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, ministrul român şi omologii italieni au subliniat importanţa politicilor adoptate în favoarea familiilor şi tinerilor, prin punerea acestora pe un loc prioritar atât pe agendele naţionale, dar şi la nivel european, mai ales la momentul actual, când o nouă Comisie Europeană îşi începe mandatul.
Necesitatea adoptării cu prioritate a unor politici pentru sprijinirea familiilor şi a natalităţii, ameliorarea continuă a programelor pentru sprijinirea tineretului, inclusiv a studenţilor şi a tinerilor întreprinzători, precum şi pentru combaterea dependenţelor de diverse tipuri şi stimularea coeziunii sociale, stimularea autorităţilor din cele două ţări pentru o acţiune coordonată, printr-un dialog constant, au fost teme abordate în cadrul celor două întâlniri.
"În vederea atingerii unor obiective concrete legate de temele discutate, ministrul Natalia-Elena Intotero a semnat cu cei doi miniştri italieni două protocoale de colaborare, unul în domeniul politicilor referitoare la familie şi unul în domeniul politicilor legate de tineret. Aceste documente sunt menite să întărească cooperarea între România şi Italia în sectoarele respective, începând cu constituirea unor comitete tehnice, care să elaboreze o agendă comună a activităţilor", se arată în comunicat.
Natalia Intotero a fost însoţită la aceste reuniuni de către Gabriela Dancău, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Italia, şi Alina Hagimă, secretar general al Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.
Potrivit sursei citate, vizita se înscrie în strategia de dezvoltare a cadrului oferit de Declaraţia Comună privind Parteneriatul Strategic Consolidat între România şi Italia, semnată la Roma de premierii Marcel Ciolacu şi Giorgia Meloni, cu ocazia şedinţei comune a guvernelor român şi italian din 15 februarie 2024.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x