National Bank of Greece se va retrage din România

| 03 oct, 2013

Grupul National Bank of Greece (NBG) se va retrage de pe pieţele din sud-estul Europei, inclusiv România, unde deţine Banca Românească, în cadrul unui acord al creditorului elen cu Comisia Europeană, potrivit Kathimerini.

NBG a ajuns la un acord cu autorităţile pentru concurenţă din cadrul Comisiei Europene conform căruia grupul va păstra participaţia majoritară la subsidiara turcă Finansbank, dar va renunţa la majoritatea operaţiunilor din Europa de Sud-Est, scrie Kathimerini, potrivit ECONOMICA.net.

Astfel, NBG se va retrage din România, Bulgaria, Serbia, Macedonia şi Albania, notează publicaţia elenă.

National Bank of Greece va păstra 60% din acţiunile băncii Finansbank din Turcia, restul de 40% urmând să fie vândute către investitori în două etape, până la finele anului 2017.

Kathimerini scria luni, citând surse apropiate discuţiilor, că băncile din Grecia vor fi nevoite să-şi limiteze operaţiunile din Europa de Sud-Est, după ce Comisia Europeană le-a cerut să promită că nu vor transfera fonduri cu scopul de a-şi consolida subsidiarele din regiune.

Cele mai mari bănci elene au operaţiuni şi în România. Astfel, National Bank of Greece deţine Banca Românească, EFG Eurobank controlează Bancpost, în timp ce Piraeus Bank şi Alpha Bank au operaţiuni sub brand propriu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ