Nazare, PNL: Cer premierului să ia măsuri urgente pentru a diminua pierderea de fonduri europene
Vicepreşedintele PNL Alexandru Nazare îi solicită premierului Victor Ponta să ia de urgenţă măsuri pentru diminuarea pierderilor de fonduri europene, arătând că până la finalul anului România riscă să piardă până la finalul anului opt miliarde de euro alocaţi din astfel de fonduri, transmite Agerpres.
"Premierul trebuie să convoace în cel mai scurt timp posibil toţi miniştrii şi şefii de companii de stat care gestionează fonduri europene, astfel încât să poată găsi soluţii pentru a nu da cu piciorul acestor bani gratuiţi puşi la dispoziţie de Uniunea Europeană. Este inacceptabil ca CNADNR care a fost în subordinea directă a premierului în cea mai mare parte a perioadei ultimilor trei ani să piardă bani, iar directorul să declare că nu li s-au tăiat banii la rectificarea bugetară din cauza lipsei de performanţă, ci pentru că nu puteau să îi consume. Asta în timp ce sute de români stau blocaţi în trafic pentru că drumurile actuale nu mai fac faţă", spune Alexandru Nazare, într-un comunicat de presă.
El atrage atenţia asupra faptului că România riscă să piardă până la sfârşitul anului opt miliarde de euro din fonduri europene.
"În primele şapte luni ale anului 2015, ultimul în care putem cheltui cele 19 miliarde de euro alocate prin bugetul UE 2007-2013, România a cerut la decontare doar 625 de milioane de euro, deşi mai avem 9 miliarde de euro la dispoziţie. Având în vedere media pe aceste şapte luni, devine clar că la finele anului România va pierde 8 miliarde de euro, iar guvernul condus de Victor Ponta nu a făcut nimic pentru a salva această situaţie. Este inacceptabil ca în luna iulie, când lucrările de infrastructură ar trebui să avanseze rapid, să nu fie cheltuite deloc fonduri europene. De altfel, pentru transporturi, de la începutul anului, abia au fost ceruţi la rambursare 14 milioane de euro, în condiţiile în care abia s-au cheltuit jumătate din cele 4.4 miliarde de euro disponibili", arată Nazare.